După ce am ascultat în parte evangheliile diferitelor apariţii, sfântul Marcu ne prezintă astăzi un fel de rezumat global al acestora. Acesta ne este de folos, căci vedem unele aspecte pe care, de aproape, nu aveam cum să le remarcăm.

În primul rând iese în evidenţă lupta Domnului cu necredinţa ucenicilor săi. Asemenea valurilor care în mod repetat lovesc ţărmul stâncos, de trei ori Cristos intervine personal pentru a trezi credinţa ucenicilor. O întâlneşte pe Maria Magdalena şi o trimite la apostoli. Le apare ucenicilor din Emaus şi îi trimite la apostoli. Le apare el însuşi apostolilor reuniţi şi îi trimite şi pe ei să vestească mai departe. Aşadar, Domnul insistă, în evanghelie şi în vieţile fiecăruia dintre noi, până credem! Această credinţă este deci un dar de la Domnul. Altfel spus, dacă noi avem credinţă în Cristos, asta nu se datorează calităţilor sau superiorităţii noastre faţă de alţii, ci numai lucrării Domnului în adâncul sufletului nostru. Dumnezeu ne-a făcut să înţelegem în adâncul sufletului că persoanele dumnezeieşti există cu adevărat, că tot ce ne învaţă credinţa nu sunt numai vorbe. De ce ne-a luminat pe noi şi nu pe alţii (care uneori sunt mai buni, mai inteligenţi)? Nu putem găsi alt răspuns decât o preferinţă dumnezeiască de iubire…

În al doilea rând, fiecare apariţie a lui Isus din evanghelia de azi este urmată de un fel de refren: „… au dat de ştire celorlalţi, dar… nu le-au dat crezare”. Vedem cum Domnul încearcă de două ori să îi trezească pe apostoli la credinţă prin intermediul mărturiei altora. De-abia a treia oară le apare el însuşi, direct, reproşându-le de altfel că nu au crezut de la primele mărturii. Aşadar Cristos vrea să îi educe pe ucenici să creadă la cuvântul fraţilor lor, şi nu doar în urma unei apariţii. Regăsim aici ceea ce Isus îi va spune lui Toma: Pentru că m-ai văzut ai crezut? Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut(In 20,29). Să ne oprim puţin asupra acestor cuvinte.

Ne gândim la Fecioara Maria (singura despre care evanghelia nu ne spune explicit să fi avut o apariţie), dar şi la noi înşine, care „nu am văzut” şi totuşi credem. Isus ne declară fericiţi… Dar cum să înţelegem această fericire? De ce ne consideră Domnul mai fericiţi să credem fără să-l fi văzut, decât văzându-l? Sincer, dacă aţi avea de ales, cine dintre voi ar miza pe o credinţă curată, fără apariţii?…

Ochii noştri în această viaţă nu pot vedea lucrarea cea mai adâncă a lui Dumnezeu şi nici pe el însuşi, aşa cum este. Atâta vreme cât rămânem fixaţi pe viziuni şi apariţii (mă refer la cele recunoscute de Biserică), rămânem totuşi departe de misterul Preasfintei Treimi şi al vieţii noastre creştine. În vreme ce, atunci când în rugăciunea noastră cât se poate de obişnuită, ne străduim să credem cuvintele vii ale lui Isus şi să le păstrăm, comuniunea noastră cu Dumnezeu este mai mare. Chiar desăvârşită, zice sfântul Ioan (1In 2,5). Surprinzător, nu?… Din fire, suntem mai degrabă înclinaţi spre apariţii, dar de fapt credinţa, şi numai ea , ne îndreaptă pe toţi progresiv spre o atitudine contemplativă, spre „a crede cele nevăzute ale lui Dumnezeu ca şi cum ar fi văzute”.

În sfârşit, Isus îi trimite pe toţi cei care cred să vestească evanghelia. Un frate venit în vizită la mănăstirea noastră din Rusia ne repeta acelaşi îndemn, precizând însă că nu e vorba numai de a vesti o carte. Oamenii de aici fiind sătui de discursuri, cea mai bună „carte” trebuie să fie viaţa noastră, în care oamenii trebuie să poată citi zi de zi, pagină cu pagină, evanghelia vie a lui Cristos…

Aşadar, mergeţi şi voi, cei care credeţi în Învierea lui Cristos, şi vestiţi această evanghelie!

Pr. Dan Suciu a meditat Evanghelia după sfântul Marcu 16,9-15: După ce a înviat, dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, Isus s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care alungase şapte demoni. Ea a plecat să ducă vestea celor care fuseseră cu el şi care erau abătuţi şi plângeau. Când au auzit însă că este viu şi că a fost văzut de ea, ei nu i-au dat crezare. După ce s-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la ţară, aceştia s-au întors şi au dat de ştire celorlalţi, dar nici lor nu le-au dat crezare.  În cele din urmă li s-a arătat chiar celor unsprezece, în timp ce stăteau la masă, şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu au dat crezare celor care îl văzuseră înviat. Apoi le-a zis: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura”.

Despre autorul acestui articol: Dan Suciu CSJ (n. 1975) este preot călugăr în Comunitatea „Sf. Ioan”. După un timp petrecut ca superior al mănăstirii „Sfânta Familie” din Bucureşti, a fost trimis în misiune în Caucaz. Pr. Dan este autorul unui blog de spiritualitate, „Întâmplări din lumea lui Dumnezeu”, unde relatează experienţa întâlnirii Domnului în lucrurile mărunte ale vieţii de zi cu zi.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Abonează-te la blog, comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)

Anunțuri