Ritmul apariţiilor din evangheliile acestei săptămâni este atât de intens pentru viaţa noastră lipsită de apariţii!… Fiecare episod aduce însă o lumină asupra vieţii noastre cu Cristos. Apariţia lui Isus pe malul mării Tiberiadei este de o prospeţime inegalabilă. Toate elementele marchează o trecere de la vechi la nou, pentru a ne arăta că odată cu Învierea începe o viaţă complet nouă. Se trece din Ierusalimul tensionat în Galileea calmă, de la pescuitul cel vechi la „pescuitul cel nou”, noaptea lasă loc dimineţii şi unui mic dejun minunat împreună cu Isus pe malul mării… Am putea spune că Domnul „demolează” mai întâi toate elementele din viaţa „veche”, pentru a le „reasambla” apoi într-o viaţă „nouă”…

După cum se ştie, Petru şi ceilalţi apostoli erau de meserie pescari. După întoarcerea în Galileea, ei pleacă la pescuit pe marea Tiberiadei, pe care o cunoşteau de zeci de ani. În noaptea respectivă nu prind nimic, iar în dimineaţa următoare, Isus, prin întrebarea candidă şi plină de umor pe care ne-o transmite evanghelia, îi obligă să-şi recunoască eşecul total. Este ca şi cum Isus i-ar spune lui Petru: „Petru, de acum înainte nici măcar să pescuieşti nu mai poţi fără mine!”

Asta nu înseamnă că nu putem face nimic fără Isus. Adevărul e că de-a lungul secolelor, oamenii au putut face foarte multe fără Isus. Situaţia lui Petru este însă diferită, deoarece el nu vrea să trăiască fără Domnul, dar nu ştie nici cum să trăiască cu El. Domnul nu îi dă nici o indicaţie… Dacă i-ar fi spus de la bun început ce are de făcut, Petru ar fi ascultat imediat. Dar aşa, Petru trebuie să aştepte, ceea ce este tare greu, şi de aceea hotărăşte să reînceapă pescuitul pe cont propriu, ca mai înainte. Şi atunci urmează „sabotajul divin” pe care ni-l povesteşte textul…

Dacă astăzi întrebarea lui Petru este şi întrebarea noastră, soluţia sa (continuarea vieţii obişnuite) riscă să fie şi soluţia noastră. Aşadar, cum să trăim cu Isus? Ce înseamnă această viaţă cu Cristos după Înviere? Ce avem de făcut concret? Singura indicaţie pe care o primim în evanghelia de astăzi este să aşteptăm începuturile pe care le pune Dumnezeu în viaţa noastră. Domnul ne lasă uneori să aşteptăm mult şi trebuie să ştim asta, dar el are mereu un cuvânt, un început pentru fiecare dintre noi.

A aştepta nu înseamnă a opri lumea şi a nu face nimic, ci a păstra în adâncul inimii o disponibilitate totală faţă de Cristos şi a fi gata de a-i răspunde generos, atunci când este cazul. Un preot îi îndemna deseori pe tineri să îi spună lui Isus măcar o dată în viaţă că poate face orice cu ei, că le poate cere orice, că sunt gata să îi dăruiască totul. Numai dacă facem această „ofertă” suntem adevăraţi în faţa lui Isus şi a iubirii sale. Numai aşa putem păstra o inimă curată în faţa lui, fără să ne refugiem repede, puţin îmbătrâniţi, în tot felul de proiecte şi ocupaţii. Desigur, ne temem că dacă îi spunem asta o să sfârşim la seminar sau la mănăstire… Greşit! Chemările Domnului sunt mult mai variate decât ne închipuim noi… şi, la urma urmei, numai cel care este dispus să le asculte este adevărat pe drumul vieţii sale, oricare ar fi el.

Pr. Dan Suciu a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 21,1-14: În acel timp, Isus s-a arătat din nou ucenicilor săi la Marea Tiberiadei, şi iată cum: Erau împreună Simon Petru, Toma, adică Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre ucenicii lui. Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc”. I-au zis ceilalţi: „Mergem şi noi cu tine”. Au plecat şi s-au urcat în luntre. În noaptea aceea nu au prins nimic. Dimineaţă, Isus a apărut pe ţărm, dar ucenicii nu au ştiut că este Isus. Isus le-a zis: „Fiilor, aveţi de mâncare ceva peşte?” Ei au răspuns: „Nu!” Le-a zis el: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a luntrei şi veţi prinde”. Au aruncat mreaja şi de data aceasta nu puteau să o tragă de mulţimea peştilor. Atunci ucenicul pe care îl iubea Isus i-a zis lui Petru: „E Domnul!” Petru, auzind că este Domnul şi-a pus haina, căci nu avea nimic pe el, şi a sărit în apă. Ceilalţi ucenici au venit cu luntrea, pentru că erau departe de ţărm, ca la o sută de metri, şi trăgeau mreaja cu peşti. Când au venit la ţărm, au văzut jar pus jos, peşte deasupra şi pâine. Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum”. Simon Petru a urcat în luntre şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei peşti mari şi cu toate că erau atâţia nu s-a rupt mreaja. Isus le-a zis: „Veniţi şi mâncaţi!” Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-l întrebe: „Cine eşti tu?”, ştiind că este Domnul. Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o lor, de asemenea şi peştele. Era pentru a treia oară că Isus se arăta ucenicilor săi, după ce înviase din morţi.

Despre autorul acestui articol: Dan Suciu CSJ (n. 1975) este preot călugăr în Comunitatea „Sf. Ioan”. După un timp petrecut ca superior al mănăstirii „Sfânta Familie” din Bucureşti, a fost trimis în misiune în Caucaz. Pr. Dan este autorul unui blog de spiritualitate, „Întâmplări din lumea lui Dumnezeu”, unde relatează experienţa întâlnirii Domnului în lucrurile mărunte ale vieţii de zi cu zi.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv Claudia Stan, „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)

Anunțuri