Ce sărbătorim de Paşti? Vi se pare o întrebare simplă? Nu e nici pe departe, pentru mulţi locuitori ai acestei ţări ce se declară creştină. Prahova TV a făcut un experiment ale cărui rezultate se dovedesc groteşti (înregistrarea aici). Ce crede poporul că sărbătorim de Paşti? Tăiatul mielului, facerea cozonacilor, vopsitul ouălor, Naşterea Domnului, tradiţia, obiceiurile strămoşeşti (sic! sic! sic!).  Şi vorbim de interlocutori trecuţi de 50 de ani…

Iar opera de îndobitocire spirituală începută de comunism e continuată cu succes în „epoca de aur” actuală de consumism: îmbulzeala de la mall şi febra gospodărelii de ultimă oră au o prelungire liturgică firească în mondenizarea alergăturii pe tocuri şi cu MP3-ul dat la maximum pentru a prinde, pe ultima sută de metri, un loc în faţă pentru „luarea luminii”. Presa participă din plin la ridiculizarea interacţiunii post-modernismului balcanic cu sacrul. Spectacolul de circ din media românească e condimentat, în perioada sărbătorilor creştine, cu fanatici religioşi (adepţi ai credinţei „cu halebarda sub sutană”, vorba lui Cristian Bădiliţă), pioşi de duminică, babe preacucernice, adolescenţi avizi de party-urile de după „luarea luminii”, manelişti, starlete porno, politicieni şi miliardari de carton. Vorbim doar despre chiverniseală (cine cât a mai dat pe masa de Paşti ori unde a făcut nu ştiu cine un city-break în minivacanţa curentă), ne hlizim tembeli la „iepuricile” semi-dezbrăcate care ne invită să petrecem Învierea în cluburi de noapte şi ne uităm cu jind la petrecerile de zeci de mii de euro organizate de protipendada momentului. La extrema cealaltă a tabloidizării spiritualităţii, presa reiterează la nesfârşit superstiţiile, tradiţiile, şi alte obiceiuri păgâne care au ajuns să sufoce simplitatea, realismul, bucuria în trăirea celei mai mari minuni dintre cele care s-au înfăptuit vreodată în universul ăsta dement şi debusolat în care trăim cu toţii: Învierea din morţi a Fiului lui Dumnezeu. Între sfaturi deco, turistice, fashion, financiare, gastronomice şi medicale, toate dedicate, evident, „Sfintelor” Paşti, unde să mai fie loc şi de Cristos?

S-ar mai face loc şi pentru el, căci, în fiecare an, se mai găseşte câte unul să descopere câte un mormânt al lui Isus, câte o evanghelie defăimătoare, o nevastă şi un set de copii ai Mântuitorului, câte un ceva, orice, care să blasfemieze adevărul tulburător al Învierii, care, odată primit, ne interpelează, ne scormoneşte inima, ne face harcea-parcea certitudinile noastre de doi bani, ne vulnerabilizează hedonismul şi individualismul.

În tot caruselul ăsta ameţitor de mizerii gazetăreşti, de kitsch cu pretenţii de spiritualitate, de saluturi politically correct (căci ne urăm „Sărbători fericite!”, şi nu „Paşte fericit!”), se mai găseşte câte un jurnalist care îl preferă pe Cristos ratingului şi mărturiseşte adevărul. Anul acesta m-a cucerit editorialul curajos „Hristos a înviat!” într-o lume seculară al lui Cristian Câmpeanu, pe care vă invit să-l citiţi integral aici şi din care spicuiesc doar atât:

Am ajuns să considerăm că e preferabil din punct moral şi social să îţi petreci noaptea Învierii în cluburi de manele unde cântă Guţă mersului la biserică. Până şi cei care o fac, o fac repede, pe fugă, fără să se gândească la minunea care se petrece sub ochii lor. Inevitabil dau scurta bătălie rituală pentru a ajunge în faţă să ia Paşti, aprind o lumânare după care se urcă în maşină şi dau fuga acasă înainte să se stingă. Purtatul cu mare grijă al lumânării este marele sport naţional al nopţii de Înviere. Puţini, foarte puţini dintre noi mai stau să mediteze fie şi pentru câteva clipe asupra morţii, asupra biruinţei lui Hristos şi a miracolului Învierii, asupra Mântuirii. […] În faţa acestui secularism agresiv dar, în cele din urmă dezolant, cel care şi-a păstrat credinţa trebuie să îşi adune curajul de mărturisi miracolul Învierii Domnului.

Eu una, nu-l cunosc pe vajnicul miel Vasilică (jertfit în cuptoarele atâtor gospodine), pe iepuraşul pufos (aducător de cadouri) şi mă lasă rece maratonul liturgic golit de sens pentru „luarea luminii”.

Dar cred în Înviere şi îndrăznesc să cred că asta-i tot ce-mi trebuie pentru a sărbători Paştele aşa cum se cade. Cristos moare răstignit pe Golgota. Cristos învie din morţi. Şi apostolii aleargă pentru a vesti această minune. Restul e detaliu.

Anunțuri