Cristos a înviat! Vestea s-a răspândit repede, de la suflet la suflet, iată ce surprinde evanghelia de astăzi. Putem reconstitui două „filiere” prin care s-a comunicat această veste: îngeri (Isus) > femei > apostoli şi îngeri > soldaţi > arhierei > bătrâni > lume. Câteva cuvinte despre această veste şi despre răspândirea ei.

Vestea este imposibil de oprit. Cu mult înaintea internetului, care nu mai permite ştergerea unei informaţii odată publicate, vestea Învierii lui Isus nu a putut fi ascunsă, oricât de mult au încercat marii preoţi şi toţi cei asemenea lor. Dovada, este simplul fapt că a ajuns până la voi, cititorii acestor rânduri.

Vestea este dincolo de orice limită a normalului şi, de aceea, cel mai bine o transmit femeile, care nu stau să judece critic „cum se poate aşa ceva?”, „ce înseamnă asta?” etc. Ele repetă pur şi simplu ce li s-a spus, ce au văzut. Reacţia bărbaţilor confirmă acest fapt. Apostolii nu le cred imediat (tocmai pentru că ele nu prea au simţ critic…), cât despre arhierei, aceştia stau la sfat cu bătrânii cum să împiedice răspândirea informaţiei (este deci spirit critic la pătrat)… Învierea nu poate fi primită decât dacă ne punem între paranteze spiritul critic, pentru a-l crede pe Domnul şi pe cei care îl vestesc.

Există însă câteva aspecte paradoxale legate de această veste. Oricât de repede s-a răspândit, vestea este în întârziere faţă de Înviere… Cei care au aflat în cursul acelei zile despre Înviere erau în întârziere nu numai cu câteva ore, ci mai ales faţă de viaţa nouă a Domnului, despre care cine era la curent?

Deşi vestea este senzaţională, paradoxal, Învierea lui Cristos nu ţine de domeniul senzaţionalului. Ar fi mult prea puţin să reducem Învierea la un eveniment senzaţional, căci am rămâne atunci la ceva omenesc, din lumea aceasta, şi nu am vedea că ea este înainte de toate dumnezeiască. Isus învie cu adevărat, dar nu la viaţa această, pământească, ci la viaţa slavei Preasfintei Treimi. De aceea, Învierea sa este cu totul altfel decât cea a lui Lazăr, sau cea a fiicei lui Iair, sau cea a tânărului din Nain. Învierea acestora este dincolo de normal, este o victorie miraculoasă asupra morţii, care poată fi constatată biologic. Învierea lui Isus nu poate fi considerată medical, nu poate fi cunoscută omeneşte şi depăşeşte orice veste… Aşadar, Învierea lui Isus trebuie vestită, dar ea nu este doar o veste… Dacă ar fi numai o veste, am putea răspunde ca în bancul cunoscut: „Am fost informaţi!” Sau am putea spune, în stilul Google: „Această veste nu a mai fost actualizată de 2000 de ani”. Sau am putea, în stilul obişnuit, să ajungem la sfârşitul timpului pascal puţini obosiţi aceeaşi veste repetată la nesfârşit. Vestea, faptul istoric, minunea Învierii, sunt numai începutul credinţei. Trebuie să credem că Domnul nostru a învins moartea şi că nu a rămas în mormânt. Dar, mai departe, trebuie să credem că Isus este „la fel de viu” astăzi, ca în dimineaţa Învierii. Să credem că este alături de noi şi că aşteaptă ceva de la noi. Ce anume? Să credem în el, să trăim cu el. Prezenţa sa pentru noi este în fiecare zi altfel, pentru fiecare dintre noi altfel. Prezenţa sa tainică nu poate fi epuizată, repetată, nu ne poate lăsa blazaţi, obosiţi… Învierea nu este doar o veste, ea este Isus, prezent tainic alături de noi. Toate apariţiile sale de după Înviere, consemnate în evangheliile acestei săptămâni, ne sunt date pentru a învăţa cum să trăim această taină a Învierii.

Pr. Dan Suciu a meditat Evanghelia după sfântul Matei 28,8-15: În acel timp, după ce au auzit cuvintele îngerului, femeile, au părăsit mormântul în grabă, cuprinse de teamă şi bucurie mare şi au alergat să dea de ştire ucenicilor lui. Dar iată că Isus le-a ieşit în întâmpinare şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Ele s-au apropiat, i-au cuprins picioarele şi i s-au închinat. Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeţi. Mergeţi şi daţi de ştire fraţilor mei, ca să meargă în Galileea; acolo mă vor vedea”. În timp ce mergeau ele, câţiva dintre soldaţii puşi de pază la mormânt au venit în cetate şi au dat de ştire arhiereilor tot ce se petrecuse. Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii şi, ţinând sfat, au dat soldaţilor o sumă foarte mare de bani, zicându-le: Să spuneţi aşa: „Ucenicii lui au venit noaptea şi l-au furat pe când noi dormeam”. Şi dacă va ajunge această veste la urechile guvernatorului ne luăm noi obligaţia să-l îmbunăm şi să vă scăpăm de orice neplăceri”. Soldaţii au luat banii şi au făcut cum li s-a spus; şi aceasta s-a răspândit şi a rămas la evrei până în ziua de astăzi.

Despre autorul acestui articol: Dan Suciu CSJ (n. 1975) este preot călugăr în Comunitatea „Sf. Ioan”. După un timp petrecut ca superior al mănăstirii „Sfânta Familie” din Bucureşti, a fost trimis în misiune în Caucaz. Pr. Dan este autorul unui blog de spiritualitate, „Întâmplări din lumea lui Dumnezeu”, unde relatează experienţa întâlnirii Domnului în lucrurile mărunte ale vieţii de zi cu zi.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv Claudia Stan, „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)

Anunțuri