Ascultând evangheliile patimii lui Isus, vedem că e greu să mori. Nu se moare uşor decât în filme. În realitate trupul omului e plin de viaţă. Iar viaţa nu vrea să părăsească nici măcar o celulă fără să fie obligată cu forţa, despărţită violent. Altfel spus, trupul ne dă o vulnerabilitatea aproape nesfârşită şi deci o capacitatea la fel de mare de a suferi…

În evangheliile Vinerii Mari, totul este centrat pe trupul lui Isus. Trupul său este bătut, scuipat, umilit, rănit, epuizat, răstignit, străpuns de lance…

Paradoxal, în „centrul” acestui trup, descoperim pe cineva viu, liber, care trăieşte pentru alţii şi nu pentru sine, care priveşte departe şi contemplă, care ne atrage şi pe noi în libertatea sa.

Patima lui Isus nu ne cheamă la dolorism. Privită din afară, suferinţa e abstractă şi de aceea ne revoltăm, cerem explicaţii, deznădăjduim. Ciudat este însă că cei care trăiesc această suferinţă uneori sunt plini de speranţă şi departe de a fi zdrobiţi. Iar cine are curajul să le fie aproape, poate descoperi şi el această atitudine.

Cristos la cruce ne cheamă aproape de el pentru a descoperi viaţa din trupul său însângerat. Încă mai e lumină acolo pentru noi. Lumină – adică viaţă care ne face să ne simţim ca şi cum am fi găsit o butelie de oxigen curat, din care putem respira în voie.

Maria la Cruce nu este zdrobită de durere. Ea vibrează la unison cu această viaţă a lui Isus, prezentă în trupul său sfârtecat. Ce este această viaţă? Pentru Isus, patima sa este plină de sens deoarece îl iubeşte pe Tatăl şi pe toţi fiii rătăciţi ai Acestuia. Maria îşi lărgeşte inima, în suferinţă, pentru a iubi aşa cum iubeşte Isus, aşa cum iubeşte Tatăl, fără a refuza nimic.

Atunci când Isus moare, această viaţă părăseşte trupul său. Trupul rămâne pe cruce, dar sufletul său nu mai este acolo. Viaţa lui Isus continuă doar în sufletul celei care era unită cu el, în sufletul Mariei. Atunci când soldatul străpunge cu lancea coasta lui Isus, sufletul său nu mai poate transforma această rană într-o jertfă de iubire pentru Tatăl, nu pentru că nu ar fi vrut, ci pur şi simplu pentru că după moarte, sufletul nu mai este în trup. Cea care împlineşte în sufletul ei această jertfă, cea care oferă Tatălui rana inimii, cea care continuă astfel viaţa luminoasă a lui Isus la cruce, este Maria. Iar sângele şi apa care ţâşnesc din inima străpunsă a lui Isus ne arată că ceva se desăvârşeşte tocmai în această conlucrare tainică, în această compasiune a Mariei.

La începutul creaţiei, din sufletul neîmplinit al bărbatului şi dintr-o coastă a sa, Dumnezeu a creat femeia. La Cruce, din sufletul lui Isus care a iubit până la capăt şi din ultima rană pe care o trăieşte în iubire Maria, Dumnezeu creează Femeia cea nouă, desăvârşită, imagine a Bisericii lui Cristos şi realizare desăvârşită a acesteia. Viaţa Fiului lui Dumnezeu devine viaţa Femeii celei noi. Viaţa lui Cristos devine viaţa Bisericii. La această viaţă, la această iubire suntem chemaţi fiecare dintre noi.

Pr. Dan Suciu a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 19,25-30: Lângă crucea lui Isus, stăteau mama lui Isus şi sora mamei lui, Maria a lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Aşadar, văzând Isus că stătea acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: „Femeie, iată-l pe fiul tău!” Apoi, i-a spus discipolului: „Iat-o pe mama ta!” Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el. După aceasta, văzând că toate s-au împlinit, ca să se împlinească Scriptura, Isus a zis: „Mi-e sete”. Era acolo un vas plin cu oţet. Atunci, ei au pus în isopn un burete îmbibat cu oţet şi i l-au apropiat de gură. După ce a luat oţetul, Isus a spus: „S-a împlinit!” Şi, plecându-şi capul, şi-a dat duhul.

Despre autorul acestui articol: Dan Suciu CSJ (n. 1975) este preot călugăr în Comunitatea „Sf. Ioan”. După un timp petrecut ca superior al mănăstirii „Sfânta Familie” din Bucureşti, a fost trimis în misiune în Caucaz. Pr. Dan este autorul unui blog de spiritualitate, „Întâmplări din lumea lui Dumnezeu”, unde relatează experienţa întâlnirii Domnului în lucrurile mărunte ale vieţii de zi cu zi.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv Claudia Stan, „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)

Anunțuri