Evanghelia ni-l arată astăzi pe sfântul Ioan la Cina cea de Taină, la pieptul lui Isus. Este o imagine-simbol a celui chemat, prin harul divin şi printr-o preferinţă dumnezeiască, să pătrundă în adâncul tainelor iubirii lui Dumnezeu şi să cunoască intimitatea acestuia.

Dacă acest episod este o icoană a prieteniei dumnezeieşti, el ne dezvăluie şi cât de diferită este această iubire de concepţia omenească asupra iubirii. Citind textul, înţelegem că nu este vorba despre un extaz psihologic, romantic, în care apostolul Ioan ar închide ochii pentru a simţi fiorii iubirii…

Momentul în care ucenicul se sprijină la pieptul Învăţătorului său este tocmai acela în care Isus îi dezvăluie cine este trădătorul, cel care urma să îl vândă în aceeaşi seară. Dacă într-o parohie, preotul ştie că unul dintre credincioşii săi este securist şi informaţiile transmise de acesta vor avea consecinţe serioase asupra altor persoane, acest „secret” ar fi greu de purtat. Vânzarea lui Iuda însemna concret distrugerea a tot ce clădise Isus o viaţă şi distrugerea sa proprie, ca persoană fizică. Acesta este secretul pe care Isus i-l împărtăşeşte lui Ioan, la pieptul său.

În acelaşi timp, Isus îi cere implicit lui Ioan să nu reacţioneze sau, cel puţin, nu ca Petru. Petru nu putea concepe ca Isus să fie înfrânt. De-abia acceptase ca Isus să-i spele picioarele. Dacă ar fi aflat cine este vânzătorul, Petru ar fi rezolvat problema pe loc, folosind cele două săbii pe care le aveau la îndemână. Sfântului Ioan, Isus îi cere să adopte propria sa atitudine de pasivitate misterioasă faţă de Iuda. Prietenia cu Cristos este inseparabilă de această vulnerabilitate dumnezeiască, de o atitudine care nu funcţionează după criterii de strictă eficienţă, de reuşită vizibilă.

Regăsim aici o constantă a acestei ultime săptămâni. Omeneşte, asociem iubirea cu o fericire trăită, resimţită şi cu o împlinire personală. În evanghelii însă, iubirea lui Cristos se trăieşte cu o intensitate specială tocmai atunci când circumstanţele sunt nepotrivite sau total opuse dezvoltării personale. Tensiunile, luptele extreme nu l-au împiedicat pe Isus să-i iubească pe ucenici şi să le arate această iubire, prin numeroase cuvinte şi gesturi, în toiul agitaţiei, în mijlocul luptelor.

Aşadar, nici pentru noi nu există situaţie sau obstacole exterioare care să ne împiedice să trăim prietenia cu Cristos. Atâta timp cât vrem asta şi avem această atitudine de pasivitate divină, nu există momente nepotrivite pentru Domnul. Isus ştie să folosească orice situaţie rea spre binele prietenilor săi. Omeneşte, ne temem de momentele dificile. Citind evanghelia, ajungem să credem aproape contrariul: Domnul se foloseşte de ele într-un mod aparte, inimitabil, pentru a ne introduce mai adânc în viaţa sa.

Aşadar, „Omul potrivit la locul potrivit”? Mai degrabă, cum spunea un prieten, „Toate lucrurile importante din viaţa mea le-am făcut atunci când NU era momentul”…

Pr. Dan Suciu CSJ a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 13,21-33.36-38: În acel timp, Isus, stând la masă cu ucenicii lui, a fost cuprins de o nelinişte adâncă şi a spus: „Adevăr, adevăr vă spun: unul dintre voi mă va vinde”. Ucenicii se uitau unii la alţii, neştiind despre cine vorbeşte Isus. La masă era rezemat de pieptul lui Isus unul dintre ucenicii lui, pe care îl iubea Isus. Simon Petru i-a făcut semn acestuia şi i-a spus: „Întreabă despre cine vorbeşte”. Ucenicul, plecându-se la pieptul lui Isus, l-a întrebat: „Doamne, cine este?” Isus i-a răspuns: „Acela este căruia îi voi da bucăţica de pâine, pe care o voi întinde”.  Şi întingând bucăţica, a luat-o şi i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. După acea îmbucătură a intrat Satana în el. Iar Isus i-a zis: „Ceea ce ai de gând să faci, fă repede”. Dar nimeni din cei care şedeau la masă nu a înţeles pentru ce i-a zis aceasta.  Unii socoteau, deoarece Iuda avea punga, că lui îi zice Isus: „Cumpără cele de trebuinţă pentru sărbătoare”, sau să dea ceva săracilor. După ce Iuda a luat bucăţica de pâine a ieşit imediat. Şi era noapte. După ce a ieşit Iuda, Isus a spus: „Acum a fost preamărit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preamărit în el. Iar dacă Dumnezeu a fost preamărit în el, Dumnezeu la rândul său îi va da propria mărire şi i-o va da curând. Copilaşii mei, încă puţin timp mai sunt cu voi. Voi mă veţi căuta, dar, ceea ce am spus iudeilor vă spun acum şi vouă: unde merg eu, voi nu puteţi veni”.  „Doamne, l-a întrebat Simon Petru, unde te duci?” Isus a răspuns: „Unde mă duc eu, tu nu poţi veni acum după mine, dar vei veni mai târziu”. Petru i-a spus: „Doamne, de ce nu pot să te urmez acum? Îmi dau viaţa pentru tine”.  Isus i-a răspuns: „Îţi vei da viaţa pentru mine? Adevăr, adevăr îţi spun: nu va cânta cocoşul, până nu te vei lepăda de trei ori de mine”.

Despre autorul acestui articol: Dan Suciu CSJ (n. 1975) este preot călugăr în Comunitatea „Sf. Ioan”. După un timp petrecut ca superior al mănăstirii „Sfânta Familie” din Bucureşti, a fost trimis în misiune în Caucaz. Pr. Dan este autorul unui blog de spiritualitate, „Întâmplări din lumea lui Dumnezeu”, unde relatează experienţa întâlnirii Domnului în lucrurile mărunte ale vieţii de zi cu zi.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)

Anunțuri