Ziua I, Ziua a II-a, Ziua a III-a, Ziua a IV-a, Ziua a V-a

După ce au plecat ei, iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosif şi i-a zis: „Scoală-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Irod are de gând să caute copilul ca să-l ucidă”. Sculându-se, a luat copilul şi pe mama lui în timpul nopţii şi a plecat în Egipt (Evanghelia după sfântul Matei 2,13-14).

Deducem că ar fi acelaşi înger care îi apare lui Iosif, de fiecare dată în vis. Iosif este om al credinţei, care acţionează şi nu amână. A plecat noaptea fără prea mult bagaj. Câtă disponibilitate! Pericolele la care familia sa este expusă nu sunt cunoscute decât prin această veste. Lasă la o parte confortul lui, al părinţilor, pentru binele Pruncului. Copilul este pe primul loc în viaţa unei familii.

Iosif este cel care acţionează în sprijinul protejării familiei. Identifică problema, pericolul, primejdia şi fereşte familia de distrugere.

(va urma)

Despre autorul acestui articol

Corneliu Bărbuţ (n. 1968) este inginer de telecomunicaţii şi lucrează ca Director de Operaţiuni într-o corporaţie românească. Este tată de familie şi Vicepreşedinte al Asociaţiei Familiilor Catolice „Vladimir Ghika” şi desfăşoară activităţi pe mai multe planuri destinate promovării valorilor familiei creştine.