Ziua I

Naşterea lui Isus Cristos a fost astfel: mama lui, Maria, era logodită cu Iosif. Mai înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată prin puterea Duhului Sfânt. Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o denunţe, s-a hotărât să o lase în ascuns. După ce cugetase el acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul prin profetul care zice:Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emmanuel, care înseamnă Dumnezeu-cu-noi. Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat-o la sine pe soţia lui (Evanghelia după Sfântul Matei 1,18-24).

Iosif o ia la el pe Maria. De câte ori înainte de căsătorie, bărbatul (viitorul mire) nu s-a întrebat dacă e bine ce face? Căsătoria este un îndemn al Domnului printr-un înger sau prin alte modalităţi. O vocaţie la „a lua” în grija şi spre creştere împreună…

Sfântul Iosif este un sprijin zilnic în viaţa noastră de familie şi lumină pentru toţi cei care se pregătesc pentru căsătorie, dar în special pentru viitorii taţi.

(va urma)

Despre autorul acestui articol

Corneliu Bărbuţ (n. 1968) este inginer de telecomunicaţii şi lucrează ca Director de Operaţiuni într-o corporaţie românească. Este tată de familie şi Vicepreşedinte al Asociaţiei Familiilor Catolice „Vladimir Ghika” şi desfăşoară activităţi pe mai multe planuri destinate promovării valorilor familiei creştine.

Anunțuri