E prima dată când îl întâlnesc pe Sean Penn în postură de regizor şi scenarist. Şi am vizionat filmul la recomandarea unui prieten care ştie cu ce se mănâncă viața spirituală. O peliculă de care m-am îndrăgostit de la început, „Into the Wild” e o poveste (inspirată din realitate) despre căutarea sensului vieții, cu parfum de Bildungsroman clasic asezonat cu accente flower-power. Calea inițiatică pe care tânărul personaj principal o parcurge (şi care are toate atributele unei metamorfoze radicale, change of name şi dobândirea înțelepciunii included) este nu numai una exterioară, pe coclaurii necălcați de picior de om din sălbăticia munților Alaskăi, cât mai curând una interioară, în care adevărul despre sine şi despre cei din jur se confruntă cu falsitatea măştilor şi a conveniențelor care conduc la violență, la autosuficiență, la absurd. Fără tuşeuri dogmatico-spirituale, personajul nostru e, ad hoc, un Francisc din Assisi modern care lasă totul (educația, posibila carieră de succes, averea părinților) pentru a căuta Esenţa.

Două replici mi-au reținut atenția:
– Una aproape de Pateric, despre detaşare: „Nu am nevoie de bani. Banii îi fac pe oameni să fie prevăzători” (perspectivă în sprijinul căreia este parafrazat imediat Thoreau: „În loc de dragoste, bani, destin, faimă, corectitudine, dă-mi adevărul”).

– Şi un gând al unui „maestru” întâlnit pe cale: „Când ierţi iubeşti şi când iubeşti lumina lui Dumnezeu străluceşte asupra ta”.

Mi-a mai plăcut ilustrarea principiului ignațian agere contra (îndemn la înfruntarea fățişă a propriilor temeri) în episodul aventurii de rafting a tânărului care se teme de apă şi căutarea libertății (atenție, nu a eliberării!) în suferință, calchiată pe teoria lui Frankl asupra sensului dat durerii personale.

Dar căutarea are un preț. Vă invit să-l descoperiți pe cel sugerat de „Into the Wild”.