Să fim clari: nu-mi place Coelho. Ȋn primul rând pentru că lucrează cu copy-paste fără să citeze mereu sursa. Asta în linii mari. Ȋn detaliu însă, sunt anumite lucruri pe care ştie cum să le spună şi astea îmi plac. Un exemplu mai jos, culmea, din cartea care-mi place cel mai puţin, „La râul Piedra am şezut şi am plâns” (Atenţie! Total nerecomandabil fundamentaliştilor creştini de orice fel):

Pe când vizita o insulă, un misionar spaniol se întâlni cu trei preoţi azteci.

„Cum vă rugaţi?”, întrebă părintele.

„Avem o singură rugăciune”, răspunse unul dintre azteci. „Zicem: «Doamne, tu eşti trei, noi suntem trei, miluieşte-ne pe noi»”.

„Frumoasă rugăciune”, zise misionarul. „Dar ea nu este chiar ruga pe care o ascultă Dumnezeu. Am să vă învăţ una mult mai bună”.

Părintele îi învăţă o rugăciune catolică şi îşi văzu mai departe de drumul său de evanghelizare. După ani, aflat pe corabia care se întorcea în Spania, îi fu dat să treacă din nou prin insula aceea. De pe punte, îi zări pe cei trei preoţi pe mal şi le făcu semn cu mâna.

Ȋn aceeaşi clipă, cei trei începură să meargă pe apă către el.

„Părinte, părinte!”, strigă unul din ei, apropiindu-se de corabie. „Mai învaţă-ne o dată rugăciunea pe care o ascultă Dumnezeu, fiindcă nu ne-o mai putem aduce aminte”.

„Nu contează”, zise misionarul, văzând minunea. Şi îi ceru iertare lui Dumnezeu pentru că nu reuşise să priceapă mai devreme că El vorbea toate limbile.

Nu ştiu de ce, asta îmi sună tare asemănător cu parabola din prologul „Porţilor pădurii” al lui Wiesel (v. detalii aici).

Dumnezeu nu se aşteaptă să ne rugăm după formule prestabilite (vorba unui prieten: „Şefu’, prin prezenta te rog să îmi aprobi X şi Y”). On the contrary…      

Anunțuri