Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 9,32-38

În acel timp, 32 a fost adus la Isus un om mut, stăpânit de diavol. 33 După ce Isus l-a scos pe diavol, mutul a început să vorbească. Mulţimea a fost cuprinsă de uimire şi spunea: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!” 34 Dar fariseii ziceau: „Cu ajutorul căpeteniei diavolilor îi scoate pe diavoli”. 35 Isus cutreiera toate cetăţile şi satele învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă. 36 Văzând mulţimile, i s-a făcut milă de ele, pentru că erau istovite şi abătute ca nişte oi fără păstor. 37 Atunci le-a zis ucenicilor săi: „Secerişul este într-adevăr mare, dar lucrătorii sunt puţini. 38 Rugaţi, aşadar, pe stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul său”.

Din evanghelia de azi rezultă clar un atribut al necredinței: din necesitatea de a-şi găsi justificări logice, necredința derapează în ilogic, în absurd. Uneori subtil, alteori foarte evident, ca în cazul acestor farisei, care susțin nici mai mult nici mai puțin că se poate obține binele (vindecarea) apelând la forțele răului („căpetenia diavolilor”). Obstinația noastră de a dovedi cu tot dinadinsul (în ciuda logicii elementare, a bunul-simț, a raționamentului cel mai clar) că albul e negru ne dovedeşte micimea sufletească şi incapacitatea de a rezona la bine, fără a-l diseca pentru a-l încadra convenabil în tiparele noastre mentale. De cele mai multe ori această obstinație deviantă conduce la talibanisme filosofico-religioase şi la interminabile războaie purtate (după cum fariseismul minții noastre ne face să credem) în numele adevărului. Măsura în care credem, necondiționat, în puritatea binelui e dată de transparența încredințării în mâinile Domnului: cu cât credința noastră este mai simplă cu atât suntem mai puțin înclinați să intrăm în polemici pe marginea facerii de bine. Parafrazând faimoasa butadă: „Cine ştie să scrie se face scriitor, cine nu ştie devine critic literar”, în cazul de față cel care crede, face binele pur şi simplu; cel care nu crede, despică firul în patru. Dar „după roade îi veți cunoaşte”, nu-i aşa?