Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 9,18-26

18 În timp ce Isus vorbea, s-a apropiat de el un şef de sinagogă şi s-a prosternat  în faţa lui, spunându-i: „Fiica mea chiar acum a murit; dar vino, pune-ţi mâna  peste ea şi va trăi!” 19 Isus s-a ridicat şi a mers după el împreună  cu ucenicii săi. 20 Atunci s-a apropiat de el, pe la spate, o femeie care de doisprezece ani suferea de hemoragie şi i-a atins poala hainei, 21 căci îşi zicea în sine: „Dacă mă voi atinge cel puţin de haina lui, voi fi vindecată”. 22 Isus s-a întors, a văzut-o şi i-a zis: „Ai încredere, fiică, credinţa ta te-a vindecat”. Şi femeia s-a vindecat în ceasul acela. 23 Când Isus a ajuns la casa şefului de sinagogă, văzând cântătorii din fluier şi agitaţia mulţimii, 24 a zis: „Retrageţi-vă, copila n-a murit, ci doarme!” Dar ei au început să râdă de el. 25 După ce a dat afară  mulţimea, Isus a prins-o pe copilă de mână şi ea s-a sculat. 26 Şi vestea aceasta s-a răspândit în tot ţinutul.

Personajele centrale ale acestei pericope sunt, fără îndoială şeful sinagogii şi femeia cu scurgere de sânge, exponenții clasici ai unei credințe fără rezerve. Însă astăzi îmi atrage atenția mai curând personajul colectiv: mulțimea care roieşte în jurul casei şefului de sinagogă. Interacțiunea dintre această mulțime şi Isus este uluitoare. Pe de o parte, gloata se „agită” şi „râde de el”; pe de altă parte, Isus le porunceşte cu blândețe: „Retrageți-vă!”. Mulțimea necredincioasă nu asistă nemijlocit la minunea învierii, e sortită să culeagă doar firimiturile relatării de la alți martori oculari (căci evanghelistul ține să ne spună că vestea „s-a răspândit în tot ținutul”). Isus nu înfăptuieşte semne exterioare înaintea celor care oricum nu sunt dispuşi interior să creadă. Care să fi fost reacția interioară ca unuia dintre cei aflați în mulțimea cu pricina, după aflarea minunii? Căință sau indiferență? Credință ori demontare  rațională a celor auzite? Şi oare, această mulțime, dacă ar fi văzut cu ochii ei minunea, s-ar fi oprit pe loc din râs? Ori şi-ar fi văzut de ale ei, fără a da credit inimii în detrimentul minții? Şeful sinagogii şi femeia cu scurgere de sânge gândesc cu inima; gloata judecă totul cu rațiunea alterată de o logică în care supranaturalul n-are ce căuta. Cum micşorăm (până la desființare) distanța dintre minte şi inimă?