Unii se apropie de Cartea Apocalipsului cu gândul că vor afla din ea data sfârşitului lumii. Alţii vor să găsească în paginile ei dovezi că o figură politică sau alta este Anticristul despre care vorbeşte Ioan. Iar alţii găsesc o plăcere în descrierile de catastrofe şi nenorociri pe care le cuprinde. William Riley are o cu totul altă abordare. Profesor de Scriptură, conştient că se află în ultima fază a unei boli necruţătoare, dă mărturie despre faptul că citirea Apocalipsului poate însemna o autentică primăvară a sufletului.  

Reacţia noastră la suferinţa personală constituie un indiciu bun pentru cât de bine am integrat partea negativă a vieţii în concepţia noastră despre Dumnezeu şi credinţă. […] Putem construi un număr de modele, cu graniţe variabile, ale relaţiei lui Dumnezeu cu nenorocirile noastre personale, modele care să ne ajute să descoperim pe unde se situează propriile noastre atitudini.

Primul model s-ar putea numi „Dumnezeu-care-rezolvă-problemele” (text complet aici).

Al doilea model se află la extrema cealaltă şi ar putea denumit „Dumnezeu-care-nu-intervine” (text complet aici).

 „Dumnezeu-pricina-necazurilor-mele” este, în mod suprinzător, un model biblic (text complet aici).

Unii au modelul „Dumnezeu-a-cărui-voinţă-se-împlineşte-întotdeauna”. Orice dezastru, orice catastrofă devine, fără excepţie, voinţa lui Dumnezeu. Acest model evită, desigur, optimismul simplist care insistă că Dumnezeu e întotdeauna „de treabă’, dar cu preţul învinuirii lui de toată suferinţa. Acest model este aplicat mai ales tragediei altora decât tragediei mele şi îşi găseşte expresia în gura celor care încearcă să îi aline repede şi fără osteneală pe alţii în momente de adâncă frustrare şi pierdere. Cei care susţin acest model nu observă faptul că se întâmplă multe lucruri în lume care, în mod evident, nu sunt voinţa lui Dumnezeu, ci voinţa omului. Nu fac distincţia corectă între bine, care vine de la Dumnezeu, şi rău, care nu vine de la el. Voinţa lui Dumnezeu nu poate fi folosită ca o ştampilă pentru a aproba tot ce se întâmplă sau pentru a eticheta ceva rău drept acţiune divină.

(William Riley, „Aventura spirituală a Apocalipsului”, Editura ARCB, Bucureşti, 2000, pag. 70, 72)

Anunțuri