Cuvânt înainte

Ziua I-a

Ziua a II-a

Ziua a III-a

Evanghelia după Ioan 9,1-41

Da, este o Evaghelie mai lungă, dar e bine în Post să citim un pic mai mult Cuvântul lui Dumnezeu. Mulţumesc celor care aţi făcut-o.

Capitolul conţine mai întâi un fapt – Isus l-a vindecat pe orb – urmat de o enormă discuţie. Mulţi vorbesc, doar Isus tace, iar dintre cei care vorbesc, paradoxal, doar orbul vede bine situaţia.

Vecinii nu sunt siguri că ce s-a întâmplat s-a întâmplat. „Acesta este orbul? El este… ba nu, nu este el…”

Părinţii văd, dar se tem să spună ce văd şi, de aceea, evită discuţia.

Fariseii ştiau dinainte ce a fost şi ce nu a fost, ce are voie să fie şi ce nu. Apoi încearcă toate explicaţiile care să le confirme teoria.

Orbul singur primeşte faptul aşa cum a fost, cu tot ce implică. Chiar dacă nici el nu pricepe totul, spre deosebire de ceilalţi, se lasă trasformat de noua situaţie.

Discuţia pune problema adevărului. Or, e important de văzut cum Isus îi lasă pe oameni să hotărască singuri „care este adevărul”! El nu caută să convingă, să impună cu forţa varianta sa. Aici Isus diferă foarte mult de farisei, care apăsau balanţa cu toată autoritatea lor: „Dă slavă lui Dumnezeu! Noi ştim că omul acesta este păcătos!” altfel spus: „Zi şi tu ca noi!” Isus arată adevărul, apoi lasă oamenii liberi să-l primească (sau nu) şi se întoarce doar la cel care l-a primit, pentru a-l duce mai departe în adevăr.

Vindecarea orbului are ceva simbolic pentru fiecare dintre noi. Isus ne deschide ochii în privinţa celor dumnezeieşti, pe care nu le putem vedea singuri. El a dezvăluit oamenilor adevărul lui Dumnezeu. În El, de la Betleem la cruce, adevărul a devenit vizibil. Iar acum adevărul mă aşteaptă. Depinde de mine cât îl voi primi. Şi trebuie să ştim că avem zeci de scuze şi de mecanisme interioare ca să nu ne schimbăm viaţa şi să nu ne lăsăm transformaţi de adevăr. Dacă vreau ca totul să fie clar (ca vecinii), dacă vreau să-mi fie bine (ca părinţii) sau dacă ţin mai mult la ideile şi poziţia mea (ca fariseii), adevărul nu se schimbă, doar eu voi trăi „pe lângă”. Într-un fel, e problema mea

Papa Ioan-Paul al II-lea spunea că aceasta este splendoarea adevărului: „Adevărul nu se impune decât prin forţa adevărului”. În viaţa creştină, fiecare îşi stabileşte singur măsura în care îşi schimbă viaţa după cuvântul lui Cristos. Fiecare îşi stabileşte măsura în care se avântă să trăiască porunca iubirii lui Cristos. Dumnezeu însă va folosi măsura mea pentru a-mi măsura harul pe care mi-l va da.