Cuvânt înainte

Ziua I-a

Evanghelia după Matei 17,1-13

Isus s-a urcat pe un munte mare şi acolo s-a schimbat la faţă înaintea ucenicilor săi. De fiecare dată când aud această Evanghelie, partea cu urcatul pe munte o înţeleg, dar apoi, când Isus se schimbă la faţă, totul devine obscur pentru mine, deşi e vorba de lumină… Ce s-a întâmplat de fapt acolo ? Cum s-a schimbat la faţă, cum era acea lumină ? Şi, mai ales: ce legătură are asta cu mine? Eu n-am văzut pe nimeni devenind strălucitor, aşa, dintr-o dată… Nici măcar sfinţii…

Paranteză. Copil fiind, i-am întrebat pe părinţi de ce toţi cei desenaţi în icoane aveau ceva ca un soare în jurul capului. Mi-au răspuns „pentru că sunt sfinţi”! Am reţinut deci că aşa sunt sfinţii şi apoi, pe stradă, mă tot uitam la capul oamenilor să văd cine are nimb… Tare vroiam să văd măcar un sfânt aşa, în carne şi oase! Eram sigur că trebuie să mai existe!

Închidem paranteza. Ce vrea deci această Evanghelie? Să credem în slava lui Isus. Mai precis, să credem că această slavă este aproape de noi. De fiecare dată când ne rugăm. Ce înseamnă asta?

Cred că toţi am avut această experienţă: unii oameni au o privire luminoasă, un chip luminos. Atunci când ne întâlnim cu ei, ceva din seninătatea lor ne face bine, ceva din lumina lor ni se transmite şi nouă. Aţi văzut cum se joacă o mamă cu pruncul ei? Amândoi sunt numai zâmbet, de se face lumină în cameră! Sau o fată care îşi zăreşte logodnicul, aţi văzut cum nu-şi poate împiedica faţa să radieze bucurie, lumină?…

Când ne rugăm, Dumnezeu zâmbeşte şi lumina Feţei sale este asupra noastră! Ce Tată credeţi că nu s-ar lumina la faţă dacă şi-ar vedea puştiul de doi ani bolborosind câteva cuvinte neclare la picioarele lui, privind în sus şi aşteptând să fie luat în braţe ?

Desigur, lumina Feţei Sale nu o vedem în lumea aceasta, Taborul a fost o excepţie. Într-o zi o vom vedea, dar asta e o altă poveste. Ea există însă şi trebuie să credem că este atât de aproape de noi!

Aceasta este secretul creştinilor. Să nu vezi slava lui Dumnezeu – asta nu e greu şi nu e nici o taină! Dar noi să nu uităm că atunci când totul pare uman, prea uman în viaţa noastră, atunci când totul e greu, de fiecare dată când ne rugăm Dumnezeu se luminează şi chipul său străluceşte asupra noastră!

Luminează Doamne faţa Ta spre noi”, se roagă psalmul. Ce ziceţi, încercaţi?

P.S.: şi nu uitaţi să zâmbiţi, când toţi şi toate sunt gri în jurul vostru…