Am mai spus în câteva rânduri cât de mult îmi place blogul fr. Charles, preot franciscan de peste Ocean. E realist şi de mult bun-simţ, fără false pioşenii şi pudori evlavioase, echilibrat, plin de umor, fără a fi lipsit de o sobrietate discretă şi elegantă, finalmente… foarte uman.

Am dat peste o postare mai veche în care am găsit o definiţie a contemplaţiei pe care vreau să v-o împărtăşesc. Deci, cum vede un franciscan această practică spirituală legată în mod tradiţional de numele sfântului Ignaţiu de Loyola?

„Rugăciunea contemplativă constă în a consimţi ca voinţa noastră să urmeze în chip total scopul ei Fundamental şi Ultim, care este Dumnezeu. Prin această practică, ajungem să ne cunoaştem propria identitate profundă, ca rod şi expresie a iubirii care ne cheamă la viaţă şi care ne renaşte ca făpturi minunate, revărsându-se pe sine în umanitatea noastră întru Cristos. Contemplaţia este recunoaşterea tainică a faptului că aceste două năzuinţe de iubire sunt, în cele din urmă, identice. Aşadar, Cristos, în unirea desăvârşită a celor două naturi distincte, este contemplaţia desăvărşită însăşi. Persoana lui Cristos reprezintă modelul şi scopul rugăciunii contemplative”.

(întreaga postare, aici)

Anunțuri