„Daţi, şi vi se va da” (Lc 6,38). Întreaga predică de astăzi a lui Isus, dar îndeosebi cuvintele acestea, îşi găsesc splendid ecou în învăţătura lui Nicolae Steinhardt potrivit căreia, dăruind, vom dobândi şi noi darul pe care îl dăm. Milostenia, darul, pomana sunt avataruri ale Postului Mare pe care îl traversăm. Mulţi obiectează când aud cuvântul „dar”, spunând că sunt prea săraci pentru a da ceva şi justificând meschin neputinţa lor de compasiune cu propria lor lipsă financiară. Însă Cristos nu nominalizează darul, nu spune: „Daţi de pomană bani, alimente, haine etc” (o, şi de câte ori, din păcate, gestul acesta are formalismul arogant al împlinirii stricte a unei datorii, şi nu a unei iubiri!). Nimeni nu e e într-atât de sărac încât să nu nu poată da ceva material aproapelui care nu are. Dar, dincolo de conotaţiile materiale ale darului, el are şi una care e infinit mai greu de dus la îndeplinire decât gestul financiar: Cristos ne cere să dăm ceea ce avem în cantitate şi mai mică decât banii, ne cere să ne dăm, nici mai mult nici mai pţin decât pe noi înşine. Timpul nostru, bunăvoinţa noastră, un zâmbet, o vorbă bună. Un umăr pe care cel singur să se sprijine, o ureche să-l asculte în tăcere pe cel disperat, un ochi să-l privească pe acela care nu mai poate privi pe sine însuşi. Nu-i aşa că-i ştiind asta, brusc devine mult mai simplu să dai unui sărac o bancnotă de 10 lei?