Predica părintelui Marie Dominique Philippe la 13.02.2002 

Intrăm în acest timp de penitenţă, de iubire, pentru a trăi mai în profunzime taina lui Cristos pe Cruce, jertfa sa de sine însuşi adusă Tatălui. Cu adevărat, în această lumină trebuie să începem timpul Postului Mare, pe care Biserica ni-l dăruieşte pentru a ne converti. El este, într-adevăr, un timp de convertire, este trecerea de la o viaţă cinstită la o viaţă dumnezeiască, creştină. Timpul pe care Dumnezeu ni-l lasă să-l trăim pe pământ e variabil: celor cărora le ia mai mult timp să se convertească, Dumnezeu le acordă acestă milostivire de a trăi până la bătrâneţe  – aşa putem privi bătrâneţea: suntem mai lenţi în a ne converti ! – şi totuşi, suntem cu toţii chemaţi să ne convertim. Iată de ce în timpul Postului Mare trebuie să ne rugăm unii pentru alţii cu o intensitate mare, pentru ca toţi să ne convertim. Să trecem de la o viaţă cinstită, cinstită omeneşte privind, la o viaţă dumnezeiască, al cărei exemplu este pentru noi jertfa lui Cristos la Cruce. Aceasta depăşeşte întru totul viaţa noastră cinstită; este o viaţă de iubire, unde totul trebuie făcut din iubire pentru Isus.

În evanghelia după Matei, cap. 6, 1-6; 16-18, Isus ne aminteşte acest lucru, pornind de la rugăciune. El ne cere o rugăciune a inimii, iar nu o rugăciune în care nu facem altceva decât să arătăm că ne rugăm. Rugăciunea trebuie să fie înainte de toate o lucrare lăuntrică. Inima noastră, inteligenţa noastră vor să intre în contact direct cu Tatăl, prin Isus, prin Maria. Iar Tatăl vede de-ndată dacă rugăciunea noastră vine cu adevărat din adâncul inimii noastre, dacă ne supunem într-adevăr Lui, voinţei Sale, bunului Său plac asupra noastră, încredinţându-i totul. Trebuie să ne convertim neîncetat, deoarece mult prea uşor refuzăm să ascultăm, ne opunem, rămânem „noi-înşine” în faţa lui Dumnezeu, în faţa Tatălui.

În acest timp al Postului Mare, trebuie să pătrundem în acest adevăr : tot ceea ce este bun în noi l-am primit de la Tatăl; îi mulţumim, îl adorăm şi, într-o lume ca aceea în care trăim, care se crede autorul principal a tot ceea ce face, a tot ceea ce fabrică, recunoaştem că noi nu suntem nimic prin noi înşine. De fapt, lumea de astăzi se consideră ca fiind unicul autor a ceea ce realizează, uitând de Dumnezeul care ne-a creat. Dumnezeu a creat sufletul nostru pentru ca noi să putem recunoaşte că El este Autorul principal al întregii noastre vieţi : „Un singur Dumnezeu să adori !” În faţa aceastei uitări, trebuie să-l iubim în mod intim pe Tatăl, care ni l-a dăruit pe Fiul Său ca să ne răscumpere, ca să ia asupra lui toate greşelile noastre şi să ne înfăţişeze Tatălui, dăruindu-ne-o pe Maria ca Mamă.

Datorită ei rugăciunea noastră va fi mai înflăcărată, mai iubitoare, mai simplă. Ea ne va face să descoperim în rugăciune, în rugăciunea inimii, această interioritate dumnezeiască. Pentru noi, timpul Postului Mare trebuie să fie înainte de toate un timp de rugăciune, de intimitate cu Isus, cu Maria, şi un timp în care, prin Isus, să descoperim măreţia şi iubirea Tatălui. Isus este cel care ne învaţă să avem faţă de Tatăl o atitudine de fiu. Inima noastră să fie larg deschisă, să nu ascundem nimic, şi să ne curăţim în mod radical. Rugăciunea să fie o totală dăruire de sine; să-i cerem lui Dumnezeu puterea de a ne ruga întotdeauna cu mai multă râvnă.

Poate că în acest timp al Postului Mare rugăciunea va fi grea, poate că vom fi în uscăciune – se prea poate. Însă, cu toate acestea, îi vom mărturisi Tatălui că noi dorim să ne rugăm. Să nu fim dintre aceia care se roagă numai când totul merge bine, când Dumnezeu le dă ardoare. Iubirea şi ardoarea trebuiesc cucerite, ştiind că Dumnezeu este cel care ni le dăruieşte din pură iubire, însă doreşte ca noi, din iubire pentru El, să avem un suflet de cuceritor. E un lucru atât de mare să-l iubim pe Acela care ne este Tată, Dumnezeul nostru, pe Acela care ni l-a dat pe Fiul Său Preaiubit ! Pe toată perioada Postului Mare vom reveni la această iubire a Tatălui care ni-l dă pe Fiul Său, precum şi la Fiul, care ne dăruieşte toate câte i-a dat lui Tatăl, până şi pe Maica Sa, Maria; căci, la Cruce, El ne-o dăruieşte pe Maica Sa.

Înlăuntrul nostru, în mod intim, să înţelegem această iubire atât de intensă a Tatălui. În faţa Lui, inima noastră trebuie să fie numai iubire. Această rugăciune trebuie să ne transforme întreaga viaţă. Trăim într-o lume căreia îi place să arate totul, care vrea ca totul să fie în văzul lumii, mereu spre slava omului. Omul caută atât de mult slava sa prin toate aceste manifestări ! iar Domnul cere de la noi, prin rugăciune, această interioritate. Totul să se facă într-adevăr pentru Dumnezeu, iar nu în primul rând pentru slava noastră, pentru noi înşine. Aici avem cu toţii să ne convertim, în mod radical: „eu-ul” nostru, slava noastră să nu fie primul obiect, prima intenţie a vieţii noastre, ci, dimpotrivă, să căutăm slava Tatălui   iubindu-L şi făcând totul din dragoste pentru El. E nevoie de convertire pentru a putea ajunge la această interioritate adevărată într-o lume care, adesea, nu se gândeşte decât la slava omenească sau la tot ce ne îndreaptă către această slavă. Cu atâta uşurinţă ne lăsăm duşi de val, privind numai ceea ce facem şi modul în care îl facem, uitându-L pe Cel care ne iubeşte şi ne atrage la Sine, Cel care ne-a creat, Cel care a murit pe Cruce pentru noi, Cel care ne cheamă să fim foarte aproape de El în intimitatea inimii Sale.

Acest timp al Postului Mare să fie pentru noi un timp de intensă rugăciune. Asta cere de la fiecare din noi Preasfânta Fecioară, Maica noastră. Ea ne cere să vedem cum ne putem intensifica această rugăciune, pentru a-l slăvi pe Dumnezeu şi pentru a-i mântui pe fraţi, ca ei să înţeleagă că unicul Mântuitor, singurul care le poate da bucuria – adevărata bucurie – este cu adevărat Isus. Maria este lângă noi ca să ne amintească mereu aceasta.

Să-i cerem Preasfintei Fecioare să facă în aşa fel încât acest timp pe care Biserica ni-l dă să fie cu adevărat un timp în care să trăim puţin în pustie. Cu toate că nu putem pleca în pustie pe toată durata postului, o putem face în mod interior. Să cereţi ca acest timp să fie un timp de adoraţie şi de iubire. Totul să fie mistuit, să nu mai avem  nimic pentru noi, totul să fie al Tatălui, pentru a-l slăvi şi iubi. 

(Text publicat prin cu acordul şi prin bunăvoinţa pr. Dan Suciu CSJ)