Ce face o carte să fie mare? Capacitatea ei de a ne construi şi de ne face să ieşim din noi înşine pentru a ne transforma într-o persoană mai bună. Însuşirea de a-i vorbi cititorului în orice epocă a vieţii sale în alt chip, rămânând într-o actualitate elementară şi profund esenţializată pe care numai marile idei o pot avea. Don Quijote, Alice cea din Ţara Minunilor, Micul Prinţ, „Idiotul” Mâşkin, Hamlet, toate aceste personaje ne ajută să ne facem şi să ne refacem şi să regăsim pe noi înşine, aşa cum suntem cu adevărat, prin ceea ce ne propun vieţile lor ficţionale, dar în care putem identifica, întotdeauna, cu surprinzătoare fidelitate, crâmpeie din propria existenţă. Cărţile mari nu sunt altceva decât oglinzi în care sufletul nostru îşi reflectă vieţuirea, cu lumini şi umbre, căutând cu nespusă febrilitate interioară sensuri şi direcţii mereu noi, purificate, prin mijlocirea cărora oglinda să permită o reflecţie mai fidelă (poate d-asta îşi imagina Borges raiul în chip de bibliotecă…). Cărţile mari sunt o expresie a libertăţii noastre ca indivizi de a ne regăsi în valori nepieritoare care nu sunt doar repere impracticabile, ci, cu toate povârnişurile, fie ele şi ficţionale, capătă învelişul de carne al realităţii înconjurătoare. 

Ce face o relaţie între două persoane să fie mare? Idem, adică proprietatea de a ne construi şi de a fi oglindă pură. Iar a construi presupune cel mai adesea a dărâma câte ceva pe ici pe colo: idoli, măşti, false percepţii despre noi înşine şi despre cei din jur, despre Dumnezeu şi despre căutările noastre. Ce mai face o relaţie să fie mare? La fel ca şi în cazul cărţilor, puterea respectivei relaţii de a vorbi vieţii noastre într-un fel particular de fiecare dată când cotidianul face apel la ea. O relaţie mare este aceea care dă naştere unor întâlniri într-atât de providenţiale între oameni, încât ele nu pot fi explicate decât printr-o amprentă a divinului care strămută miezul lor din timp în veşnicie. O relaţie în care se regăseşte atingerea aripii ocrotitoare, mângâietoare a Duhului îşi pierde în mare măsură caracterul decrepit al temporalităţii şi ţâşneşte către o altă dimensiune, care, oricât ar părea de misterios, scapă controlului, calculelor şi rutinei noastre.    

Există relaţii care constituie întâlniri banale şi monotone ale unor identităţi complet distincte şi care nu îşi caută nicio compatibilitate sufletească pentru a se împlini întru apropiere. Dar, dincolo de incapacitatea de a înfăptui gestul căutării pentru a găsi, există relaţii care prilejuiesc Întâlniri (aşa, cu majusculă) care se sustrag vremii şi devin aproape desăvârşit nevremelnice mulţumită unei coordonate care eludează, în mare măsură, voinţa protagoniştilor Întâlnirii. Coordonata este o Persoană ce însumează deopotrivă banalul întâlnirii (metamorforzând-o în Întâlnire) şi celelalte două persoane (căci, de cele mai multe ori, o asemenea reuniune nu suportă mai mult de doi protagonişti). Întâlnirea devine astfel regăsire unică,  irepetabilă, a propriei persoane în intimitatea sufletului ei veşnic, regăsirea celuilalt în strălucirea luminii aşezate în el de Creator şi regăsirea amândurora cu şi întru Persoana care, aşa cum spuneam, însumează însăşi Întâlnirea: Isus Cristos. Totul într-o deplină libertate, care amplifică libertatea individuală a fiecăruia dintre doi, lărgind limitele relaţiei, înlăturând bariere, întrupând Întâlnirea în chip suprafiresc, căci nu mai sunt ei doi cei care făuresc nici relaţia, nici transformarea ei în Întâlnire, ci un Altul, care veghează ca amândoi să crească împreună în lumina acestor realităţi nevăzute de dincolo de timp, să fie vii, liberi, transparenţi, împliniţi în adevăr.        

Am trăit recent o astfel de Întâlnire într-o seară tăinuită în inima mea ca făcând parte din tezaurul personal de rugăciune şi de intimitate cu El. Şi Lui i-am mulţumit pentru  fericirea suprafirească şi pentru lumina interioară pe care astfel de Întâlniri o dezvăluie în abisul întunericului din mine, iar sufletului pe care l-am regăsit, alături de al meu, căutând ca şi mine, pe Cale, Întâlnirea cu Acela care ne aduce mereu împreună, i-am mulţumit pentru că a făcut posibilă, ca instrument în mâna Creatorului şi prin mijlocirea harului, această Întâlnire pe Cale, întru Adevăr şi Viaţă.  

Anunțuri