Întrebarea lui Isus din evanghelia de azi este una clar retorică, extrem de tulburătoare: „Oare lampa este adusă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat?” (Mc 4,21). Ce facem cu lumina credinţei? Cât o arătăm şi cât o ascundem? Când suntem vinovaţi de „punerea ei sub obroc” şi cât am avut curaj să le-o împărtăşim altora? Această lumină pare avea o proprietate specială: în forma ei individuală, personală, de dar gratuit, ea nu poate fi întreţinută – paradoxal – decât atunci când o dăm mai departe; lipsa acestei atitudini de gratuitate stinge chiar şi cea mai puternică lumină interioară. Însă, cu toate aceste inconsecvenţe ale noastre, lumina în forma ei absolută rămâne vie („Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” – In 1,4-5), gata să alimenteze iarăşi întunericul din noi, pentru a se dărui, la nesfârşit, prin noi, altora. Ce facem cu lumina primită?