1, 2, 3

Este greu să te rogi în viaţa de zi cu zi. Este greu totodată să nu uiţi să te rogi, deoarece în epoca şi anturajul actual, rugăciunea nu are sprijin şi sol fertil pentru a creşte. Este şi mai greu să te „rogi” cu adevărat, şi nu doar să rosteşti nişte formule. Ah, putem oare în rugăciunea noastră zilnică numi adevărată rugăciune şi ceea ce este doar simplă rostire? Cât de des sunt inima şi sufletul departe de ceea ce ne rugăm, cât de des se transformă cuvântul, adresat lui Dumnezeu de la inimă la inimă, în rostirea unei simple formule, preocupaţi fiind doar de rostirea ei, fără să fim în prezenţa a ceea ce spunem?

Cotidianul banalizează rugăciunea zilnică; ea devine exterioară, mecanică, lipsită de sensibilitate, rugăciune a buzelor şi îndeplinire a unei obligaţii exterioare de care ne achităm cât mai repede posibil pentru a ne putea dedica unor lucruri mai îmbucurătoare.

Şi astfel se poate întâmpla, în mod banal şi totuşi cutremurător, să ne rugăm şi să fim totuşi cu inima departe de Dumnezeu, să-l lăudăm doar cu buzele, fără ca inima să fie implicată, crezând cu toate acestea că ne-am făcut datoria faţă de el.

Se poate ca omul să sufere în interior în urma tensiunii dintre ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie rugăciunea sa; în urma faptului că inima sa nu participă suficient la cuvintele înălţătoare laudei, mulţumirii, rugăminţii, veneraţiei, căinţei, precum şi a altor atitudini asemănătoare de care este vorba în rugăciune; în urma faptului că el vrea să se roage – des şi zilnic – dar aparent nu poate, deoarece o paralizie interioară i-a cuprins inima şi are impresia că sinceritatea i-ar interzice să simuleze doar ceea ce în realitate nu poate înfăptui, iar fidelitatea sa faţă de sine şi Dumnezeu i-ar impune prin urmare să aştepte până când din adâncul inimii sale ar irumpe de la sine din nou izvorul harului, al trăirii şi al înduioşării spontane, făcând astfel posibilă o rugăciune ce este într-adevăr – aşa cum se spune – o adevărată revărsare a inimii.

Şi totuşi, în ciuda acestor greutăţi, vechea înţelepciune şi deprindere a vieţii creştine rămâne justificată şi adevărată chiar şi pentru noi: a te ruga în viaţa obişnuită zilnic, a nu reduce rugăciunea la clipele rare de înduioşare sau emoţie.

(Karl Rahner, Gânduri despre credinţă, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuş, 2010, pag. 59-60)

Anunțuri