„Cine va crede şi va fi botezat se va mântui” (Mc 16,16): iată un verset care poate folosi drept justificare facilă creştinului călduţ, care îşi poate spune: „Botezat sunt, de crezut cred, am asigurată mântuirea”. Cuvântul-cheie în această sentinţă a lui Isus mi se pare a fi „a crede”. Iar întrebarea-cheie care rezultă din acest cuvânt e: „Ce înseamnă a crede?” Cu siguranţă, simpla credinţă că Isus este Fiul lui Dumnezeu nu este suficientă, căci ne spune apostolul Iacob că şi „diavolii cred şi se cutremură” (Iac 2,19). Diferenţa dintre credinţa diavolilor şi cea a creştinului o fac faptele. Şi aceasta ne-o arată însuşi Mântuitorul: „Nu oricine îmi zice «Doamne, Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri” (Mt 7,21). A crede nu este o adeziune teoretică la un adevăr teologic, ci este mult mai mult decât atât: a-ţi pune, în chip practic şi extrem de concret, întreaga existenţă de acord cu această adeziune.