„Cel plătit nu este păstor” (In 10,12): iată diferenţa clară dintre păstorul autentic şi cel care se pretinde păstor, are aparenţa păstorului, grăieşte precum el şi ale cărui intenţii par curate, dar el nu este cu adevărat păstor. Diferenţa o face interesul. Păstorul cel bun e total altruist, merge până la sacrificiul suprem pentru oile sale, fără a spera, a dori sau cere nimic în schimb. Păstorul cel rău îşi ambalează discursul în aparenţa (uneori extrem de convingătoare!) a binelui, pentru a masca micimea intereselor sale: bani, faimă, influenţă. Existenţa noastră cotidiană este invadată de păstori din a doua categorie (le putem spune, fără eroare, de mâna a doua), care se disting unii de alţii prin abilitatea oratoriei, prin grandoarea promisiunilor şi prin strălucirea viitorului pe care îl prefigurează. Noi înşine putem cădea, cu uşurinţă, pradă ispitei de a fi păstori în numele nostru, şi nu în numele Veştii celei Bune. Pentru a nu ajunge păstor rău, un păstor nu trebuie să poată fi cumpărat (nici de mărunţişul financiar, nici de acela al slavei deşarte). Iar pentru a nu fi cumpărat, el trebuie să fie complet detaşat de cele pământeşti. Iată de ce Isus rămâne Păstorul suprem, în vreme ce alţi păstori buni nu sunt decât imitatorii lui. Să ne rugăm să fim măcar imitatori coerenţi.

Anunțuri