Primilor apostoli chemaţi în evanghelia de azi, Isus pe promite: „Vă voi face pescari de oameni” (Mt 4,19). Nu le spune: vă voi pune în gură cuvinte meşteşugite pentru a vă atrage adepţi, pentru a făuri în numele vostru ideologii, pentru a vă predica pe voi înşivă. Cu privire la această capcană a apostolului din toaate vremurile avertizează sfântul Paul în lectura a doua: „Oare Paul a fost răstignit pentru voi, sau în numele lui Paul aţi fost botezaţi?” (1Cor 1,13). Ispita este la fel de puternică şi pentru apostol şi pentru auditoriul lui: cel dintâi ajunge adesea să se propovăduiască pe sine, uitând că este doar slujitor, trimis, mesager, purtător al veştii celei bune, şi nu autor al ei; destinatarii predicii sale pot aluneca facil în idolatrie, exacerbând admiraţia pentru elocinţa apostolului în detrimentul esenţei Aceluia care singur merită toată adoraţia.  Cum putem discerne între aceste două extreme? Când nu căutăm să ni se dea dreptate (dimpotrivă, primim cu bucurie orice formă de prigoană implicită sau explicită)  şi îl arătăm lumii pe Dumnezeu mai puţin prin vorbe şi mai mult prin fapte, dând întregul credit pentru cele bune Domnului, atunci îl predicăm pe El. Când căutăm aprecierea oamenilor şi ne încrâncenăm în polemici interminabile, din care trebuie obligatoriu să ieşim indreptăţiţi ne predicăm propriul orgoliu poleit convenabil în evlavie.