Familia încearcă să-l sustragă pe Isus mulţimii care îl urmează, având convingerea că „şi-a ieşit din minţi” (Mc 3,21). Nicu Steinhardt are o vorbă magistrală referitoare la faptele creştine: „Cum vom cunoaşte că o faptă, o acţiune, o purtare, un gând al nostru este sau nu creştinesc? Cum? După gradul de scandal al faptei ori gândului aceluia. Cu cât va fi mai scandalos faptul ori gândul cu atât va fi mai sigur, mai indubitabil că e creştin”. Ce vrea să spună Steihnardt? Creştinul nu face lucruri obişnuite, care sunt în natura firii umane, ci fapte care par scandaloase, greu de înţeles, curată nebunie, „ieşire din minţi” în ochii celui care nu a gustat din dulceaţa căutării Domnului. A ierta din toată inima pe cel care ţi-a făcut rău, a face bine tuturor (mai cu seamă celor care te urăsc), a căuta în toate pacea inimii, împăcarea, slujirea aproapelui mai presus de propriul interes, confort ori bunăstare: iată tot atâtea motive ca lumea să creadă că ţi-ai ieşit din minţi. Iar nebunia acestor fapte ale credinţei e cea mai sănătoasă nebunie care poate exista.

Anunțuri