„I-a chemat pe cei pe care i-a voit el” (Mc 3,13): iată cum îşi alege Domnul ucenicii. Aşadar, Domnul cheamă la el pe cei pe care îi voieşte. Dar ce înseamnă această chemare? Şi oare am putea stabili ce anume dă naştere acestei „voinţe” a Domnului privitoare la o anumită persoană? Cu certitudine, nu. Dar putem aproxima care este coordonata definitorie a unui suflet pe care îl voieşte Isus, observând numitorul comun al celor chemaţi de el de-a lungul secolelor de creştinism, de la apostoli, până la sfinţii contemporani. Şi acest numitor comun este abandonarea totală la voinţa lui Cristos. Pentru ca el să ne vrea, trebuie să-l vrem noi mai întâi, în mod total, ori să existe în noi potenţialitatea acestei dorinţe. Iar chemarea în sine este invitaţie la o iubire totală, fără obstacolele altor legături emoţionale ori patrimoniale. Totalitatea abandonării este cea care, împreună cu harul Domnului (asociat chemării), dă naştere totalităţii iubirii.

Anunțuri