Sentinţa de azi a lui Cristos ar trebui să fie leacul universal valabil pentru toate bigotismele noastre confundate cu credinţa şi evlavia: „Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă” (Mc 2,27). Nu spăl rufe când e cruce cu roşu în calendar, iată o practică des întâlnită. E aceasta credinţă, evlavie? Este, în măsura în care viaţa mea este aliniată corect şi strict în primul rând celor două mari porunci ale iubirii enunţate de Cristos. Fac, prin toate ale mele, voia Domnului? Mărturisesc, până la jertfa (cea măruntă de fiecare zi, dar nu mai puţin eroică), faptul că, ucenic al Învăţătorului fiind, îl pun pe primul loc în viaţa mea pe El, apoi pe aproapele meu şi abia după aceea vin şi eu? Atunci nespălarea rufelor când e „cruce cu roşu” e semn de coerenţă. Dar sunt mânios, tun şi fulger din orice, mă prind cu uşurinţă în orice bârfă se iveşte, îl ignor pe Dumnezeu cu anii ori, în cel mai bun caz, îl percep ca pe un executant al dorinţelor mele deşarte? Refuz să ajut atunci când pot să o fac, să am răbdare cu mine şi cu cei din jur, să spun o vorbă bună acolo unde e nevoie, să mângâi, să alin şi aleg să mă refugiez în pietatea mea comodă şi egocentrică, din care nu văd şi nu aud nimic din ce se petrece în jurul meu? Atunci nespălatul meu de rufe e superstiţie şi incoerenţă notorie. Viaţa spirituală, pentru a funcţiona corect, are nevoie de discernământ. Iar în privinţa abordării „crucii cu roşu” din calendar, cheia discernământului o dă analiza onestă a vieţii noastre interioare.

Anunțuri