Printre cele mai des întâlnite realităţi în viaţa de credinţă – şi nu numai – se numără acelea pe care le-aş denumi „iluzionismul vorbelor”. Iluzionismul vorbelor pare că împlineşte destul de fidel un întreg set de proiecţii şi aşteptări ale omului, aşteptări ce se referă la spectaculos, la imposibilul transformat în posibil şi ale cărui secrete sunt bine păstrate, pentru că, odată dezvăluite, ar putea dezamăgi şi îndepărta admiratorii.

Iluzionismul vorbelor în viaţa spirituală  pretinde a oferi panaceul şi falsa mântuire celor care, disperaţi sau doar temători, nu sunt încurajaţi să-şi pună întrebări, să discearnă, să nu accepte răspunsuri facile, să conştientizeze că Mântuitorul a venit să ne ia păcatele, nu minţile. În spatele sintagmelor fals pioase (pentru că adevărata pietate este plină de conţinut), suflete căutătoare se  mulţumesc cu vorbe, ba chiar mai grav, uită de consistenţa cuvintelor, alimentându-şi iluziile şi adâncindu-şi disperarea. Diferenţa enormă dintre vorbe şi cuvinte, pare a nu mai fi parcursă, iar mulţi tind a-şi satisface foamea spirituală cu sărmane coji golite de înţelesul lor profund, cu iepuri apăruţi din joben, cu fantezii pe post de gest real şi sincer.

Iluzionismul vorbelor reuşeşte, prin mulţimea şi conştiinciozitatea adepţilor  (şi din păcate atât de bine o face uneori!), să alunge sufletul căutător de pe tărâmul realităţii, al sincerităţii, al dimensiunii transcendentale, exilând omul în banalitatea artificialului, al simbolului sacru golit de sacralitate, al crucii desenate, şi nu trăite, al tămâii fără de miros, al gestului  suspendat, gest prin care odinioară se transmitea un mesaj, dar care acum nu mai are suportul veridicităţii.

Calamităţi îngrozitoare care ne populează viaţa, suferinţe inimaginabile ale noastre sau ale aproapelui nostru, chinuri şi deznădejdi, par a fi îngropate de-a valma în mormanul vorbăriei pseudospirituale, al preferinţei pentru substanţa spirituală falsă pe al cărui ambalaj nu vedem că scrie clar „identic cu cea naturală”. Aşa cum celebrii iluzionişti fac să dispară, printr-un truc bine mascat, persoane, obiecte şi câte altele, la fel şi  adevărurile vieţii spirituale dispar, pentru ca locul lor să fie luat aparenţe, de aşteptări magice, de falsă mulţumire.  Şi, ca un paradox sau chiar în ciuda falsului grosolan, iluzioniştii vorbelor sunt reali, mai reali decât propria lor vorbărie, prezenţa lor ajutându-ne să punem în practică discernământul spiritual, leacul potrivit împotriva minciunii şi fanteziei păguboase. Colaborând cu harul, primit din abundenţă şi în mod gratuit, vom putea discerne, alegând să nu mai plătim biletul scump pentru un spectacol care nu ne va salva niciodată.

Anunțuri