„Toţi te caută” (Mc 1,37), îi spun azi ucenicii lui Cristos, retras pentru o vreme departe de mulţime, în rugăciune. Afirmaţia aceasta este, şi azi, una universal valabilă: într-un anume fel, şi azi, chiar dacă o recunosc explicit sau nu, toţi îl caută pe Isus, toţi au o sete de a-l întâlni, de a-l cunoaşte. Şi, cu toate acestea, lumea se îndepărtează din ce în ce mai mult de el, de iubire, de compasiune, de tot ceea ce înseamnă persoana şi învăţătura lui Cristos. Cum de, în condiţiile în care toţi îl caută, atât de puţini îl găsesc? Diferenţa o face scopul căutării. Când îl căutăm pe Isus exclusiv în calitate de împlinitor de dorinţe (dătătorul de pâine din Palestina sec. I, aşa cum îl percepeau contemporanii săi), el nu vine la întâlnire, rămâne retras în rugăciune, pe înălţimea muntelui. Când ne punem întreaga viaţă la picioarele lui şi îl implorăm să ne dea, măcar preţ de o clipă, lumina iubirii lui, Cristos coboară din cer în inima noastră şi face din noi ucenici adevăraţi. Toată diferenţa o face acest „de ce”: de ce îl căutăm pe Cristos?