Crăciunul a trecut, „ce repede a trecut ar spune unii”, pe când alţii i-ar contrazice cu sintagma „ce bine că a trecut, s-a terminat în sfârşit cu toată agitaţia”. A trecut şi acest Crăciun şi ceea ce urmează pare a fi la fel de incitant ca timpul sfânt al aşteptării din Advent. Oare ce a rămas după această nouă şi totodată bimilenară sărbătoare? Ce să urmeze după atâta aşteptare, atâta bucurie, sau nu, atât de multă agitaţie?

Cred că cel puţin o parte din răspunsuri s-ar putea afla în raportarea la Sărbătoarea Naşterii Domnului, la acea dispoziţie interioară şi exterioară în trăirea momentului, a semnificaţiei, a aşteptărilor. Poate că dacă privim Crăciunul ca pe o nouă ocazie de a umple candelele sufletelor noastre cu un nou ulei sfinţit, spre a fi luminaţi încă un an, sau măcar în perioada următoare, acest sfârşit doar temporar al sărbătorii nu va fi perceput cu regret. În fond, oare ce ne poate face să nu ne bucurăm în continuare de Darul primit, de persoana lui Cristos? Desigur, asta doar în cazul umplerii candelei sufleteşti cu tot ceea ce este spre trăinicia noastră, cu ceea ce de fapt contează cu adevărat, dincolo de brazi, globuleţe, cozonaci şi alte elemente ajutătoare în trăirea autentică a venirii în lumea noastră a Mântuitorului. Să contrazicem în practică un prea celebru proverb care spune că o minune ţine doar trei zile, fiind astfel protagoniştii minunii continue, a unui miracol care nu are artificii, nu e zgomotos, nu vrea cu tot dinadinsul să atragă atenţia, ci se insinuează, spre a ne putea trăi viaţa în cu totul alt mod, în a fi la nivel subtil un altfel de oameni.

E deprimant tabloul ce poate urma, în cazul în care sărbătoarea nu e reprezentată decât de furia devorării momentului şi a realităţilor ce o înconjoară. Dezolant e tabloul marii defrişări a brazilor, copaci ce mor a doua oară, şi spun a doua oară pentru că, odată smulşi pădurilor, acum cu un soi de furie vor fi îndepărtaţi din căminele noastre. Întreaga strălucire materială e sortită reîntoarcerii în cutiile bine păstrate pentru anul următor, iar masa îmbelşugată se transformă într-un morman de vase şi vise ce aşteaptă a fi curăţate. Din cadouri rămân doar ambalajele multicolore şi prea vag pare a mai fi momentul emoţionant al descoperirii lor, banalul cotidian putându-se reîntoarce triumfător pentru a-şi depăna povestea. Această realitate valabilă doar celor ce consumă sărbătoarea, fără a o celebra, a celor care seduşi de strălucirea luminiilor materiale, au încercat (pentru a câta oară?!) să facă din Crăciun doar un pretext, golindu-i  sensul de eveniment.

Crăciunul a trecut, dar semnele lui nădăjduiesc să rămână în sufletul fiecărui om şi chiar să se ivească şi în sufletul acelora pe care festivismul lumii i-a păcălit… iar asta depinde şi de noi cei care susţinem că L-am primit cum se cuvine…

Anunțuri