Cu paşi siguri, şi mult prea alerţi parcă în ultima vreme, ne îndreptăm spre timpul şi locul sacru al Naşterii Mântuitorului. Asemenea magilor, în această călătorie spaţial-temporală, plini de speranţe sau doar sătui de osteanală, în orizontul aşteptărilor noaste , ne străduim să urmăm Steaua călăuzitoare. Prea multe stele populează orizontul nostru, şi prea adesea parcă uităm, sau doar nu mai ştim cum să facem un exerciţiu de discernământ. De fapt dincolo de odihnă, de promoţii şi cadouri, stau mărturie faptele unui eveniment, care prin simplitatea şi căldura lui ne fascinează încă.

În ciuda tuturor aşteptărilor noastre, a setei de odihnă, totuşi Crăciunul pare a fi unul din cele mai dinamice momente ale spaţiului credinţei, iar tihna binecuvântată e prezentă doar preţ de câteva momente. Imaginea călătoriei, care cuprinde numai răgazul venirii în această lume a Regelui regilor, ocupă locul central al întregii descrieri. Magii veniţi din depărtarea Răsăritului, călăuziti de calcule exacte şi precise, de observaţia atentă a stelei, călătoresc  spre întâlnirea cu un eveniment. Şi, totuşi, timpul binecuvântat nu-şi face simţită prezenţa cu zgomotele  şi festivitatea sărbătorilor obişnuite, mai mult discreţia îşi oferă veşmântul, pentru ca acest ceva cu adevărat unic şi irepetabil să se producă într-o lume preocupată şi atunci de devorarea clipei prezente. Dintr-un alt loc ce avea să rămână în istorie, Familia Sfântă parcurge anevoie drumurile Ţării Sfinte, căutându-şi locul în care să poată primi Darul Celui Preaînalt, locul în care să se bucure de o binemeritată odihnă de-o clipă.

Un timp şi un loc, pentru o clipă par a fi inaccesibile călătorilor istoriei sacre, un timp şi un loc în care Pruncul, să fie primit. Evenimentele se succed ameţitor de repede, iar întâlnirea cu Domnul în persoană schimbă total şi definitiv atât clipa prezentă, cât şi istoria ulterioară ei. Magii se regăsesc în faţa Persoanei, a unui Rege cu totul altfel decât lăsau să se întrevadă calculele. Steaua călăuzitoare, a cărei prezenţă pe bolta aşteptărilor umanităţii, cât şi a celei cereşti, putea fi observată doar privind cu maximă atenţie, străluceşte, în sfârşit, cu totul altfel timp de câteva momente.  Păstorii aflaţi în vecinătatea evenimentului, ei, cei  obişnuiţi cu frigul şi întunericul nopţii, primesc căldura şi lumina binecuvântată a Veştii celei Bune, consolarea celor de bună voinţă, devenind cei dintâi părtaşi ai zorilor noii ere. O tânără şi Sfântă Familie, ostenită de drum şi de evenimente, dar deplin încrezătoare, se bucură de Prunc, care îşi începe domnia stând pe tronul smereniei şi simplităţii, un altfel de tron, un altfel de Rege pentru o altfel de Viaţă. Puţin timp de bucurie şi odihnă, atât , pentru ca mai apoi pe un alt drum exterior, dar mai ales interior, cu toţii să repornească în  călătoria către adevărata Casă.  Un singur personaj rămâne,  impasibil în toată scena descrisă de Scripturi,  Irod, un rege pământesc, un rege cum au mai fost alţii, mai sunt şi din păcate pare că vor mai fi, doar el rămâne prizonierul prezentului său efemer, incapabil de de a părăsi  puterea, faima şi cruzimea pentru credinţă, speranţă şi iubire.

Mai mult decât orice simbol, fie ca ziua de Crăciun să ne aducă realitatea prezenţei Domnului sub chip de Prunc, pentru ca mai apoi, pe un alt drum, să ne reluăm călătoria spre Casă.