1

Meditaţia pare a fi un cuvânt în neregulă pentru mulţi creştini reconvertiţi. Însă în zilele noastre mulţi caută ceva mai profund decât experienţele iniţiale ale vieţii în Cristos. Doresc să se maturizeze şi să progreseze. Şi vor căuta oriunde vor putea găsi mai multă profunzime. Este necesar să arătăm profunzimile şi bogăţia tradiţiei noastre dacă nu vrem ca oamenii să abandoneze in corpore credinţa creştină.

Meditaţia face cu adevărat parte din moştenirea creştină străveche a rugăciunii contemplative. Scriptura ne îndeamnă să „medităm zi şi noapte la Legea Domnului”. Isus a petrecut ore întregi în meditaţie şi în rugăciunea solitară şi ne-a învăţat legătura dintre minte şi restul vieţii spirituale. Sfântul Paul şi el predică limpede că reînnoirea spirituală a minţii este profund legată de calitatea întregii noastre vieţi spirituale. După cum zice Scriptura, „ce gândeşti, aceea vei deveni”.

Dar ce înseamnă „meditaţie”? Iată două cuvinte folosite împreună când vorbim despre acest subiect: meditaţie şi contemplaţie. Uneori acestea două sunt confundate şi au fost folosite în felurite chipuri de-a lungul istoriei.

Prin meditaţie, filosofii greci înţelegeau starea de intuiţie spirituală de dincolo de gândire ori emoţie. Religia orientală se referă la acelaşi lucru atunci când vorbeşte de Samadhi. Contemplaţia înseamnă a „contempla” ceva într-un fel care implică gândurile minţii şi emoţiile inimii. 

În Apusul creştin înţelegem exact opusul. Pentru noi, meditaţia înseamnă ceea ce filosofii şi misticii orientali înţeleg prin contemplaţie. Când vorbim de contemplaţie, noi înţelegem ceea ce ei înţeleg prin meditaţie. Pentru noi meditaţia înseamnă a cântări, cu mintea şi cu inima, cele ce aparţin lui Dumnezeu. Contemplaţia este depăşirea gândurilor şi emoţiilor pentru unificarea pură a spiritului cu Duhul. Meditaţia vorbeşte despre Dumnezeu şi despre energiile create şi perceptibile ale lui Dumnezeu. Contemplaţia vorbeşte despre Dumnezeu şi despre esenţa profundă a creaţiei. Este unificare absolută a creaturii cu Creatorul. După cum Dumnezeu este, simplu, „cel care este”, şi noi pur şi simplu „suntem” în El atunci când trăim contemplaţia.

În spiritualitatea creştină apuseană din primele secole, meditaţia făcea parte din procesul rugăciunii care conducea la unirea mistică a sufletului cu Dumnezeu. Tradiţia monastică vorbeşte despre „lectura sacră, rugăciunea vocală, meditaţie şi contemplaţie”. Începe cu lecturarea unui text sacru într-o manieră de rugăciune. Nu este acelaşi lucru cu studiul biblic! Poate include doar un fragment scurt ori o frază din textul sacru. Sursa poate fi Scriptura ori scrierile unui învăţător al Bisericii ori ale unui sfânt. Textul este coborât în inimă şi repetat (ruminatio). Împreună cu Maria, „păstrăm acestea în inima noastră”.

De aici, trecem aproape fără efort la meditaţie. Ne folosim mintea pentru a ne stimula imaginaţia şi emoţiile. Vizualizăm întâmplările propuse de text. Cunoaştem textul la nivel emoţional, retrăind viaţa lui Cristos, ori a unui sfânt, ori personificarea învăţăturilor lor prin insuflările Duhului înspre o viaţă spirituală mai împlinită. Putem experimenta prin simţuri scena pe care o vizualizăm, întorcându-ne în timp, în Palestina din vremea lui Cristos ori în epoca vreunui sfânt. Adesea mi s-a părut că pot simţi sub tălpi nisipul acelor meleaguri!  Acesta este felul lui Dumnezeu de a ne implica întreaga fiinţă în procesul convertirii, adică al întoarcerii la Dumnezeu, prin Cristos.

Este interesant de ştiut că monahii din vechime recitau textul cu voce tare chiar dacă lectura era una personală. Astfel, „rugăciunea vocală” face şi ea parte din tradiţia străveche. Când ne luăm vreme să rostim cuvintele textului, ispita de a citi Cuvântul Domnului în viteză este diminuată, iar prilejul de a medita este exploatat la maximum.  

Când ne regăsim pe noi înşine captivaţi de meditaţie, în curând realizăm că s-a petrecut o altă schimbare. Aproape fără niciun efort, am fost transpuşi în contemplaţia pasivă, dincolo de gânduri, emoţii, imagini, forme ori cuvinte. Suntem pe tărâmul intuiţiei spirituale pure. Aici cunoaştem cine este El, cunoscând cine suntem noi înşine. Pur şi simplu suntem împreună cu Fiinţa Supremă. Trupul şi sufletul nostru au fost folosite în mod cuvenit pentru a ne înălţa la trăirea acestei cunoaşteri pure a Duhului lui Dumnezeu. Acest proces include simţurile, emoţiile şi gândurile, dar le transcende, într-un chip care desăvârşeşte totul. Iar toate acestea sunt posibile prin experimentarea autentică a meditaţiei creştine.    

Sursa: http://www.johnmichaeltalbot.com/reflections/christian_meditation.php

(va urma)