Stăpână peste ceruri, pre pământ regină,
crăiasă peste-a iadului vâltoare,
primeşte pe sărmana ta creştină
în ceata drepţilor, deşi sub soare
nici cât un fir de praf n-am căutare.
Doar mila ta, Fecioară Preacurată
mai poate izbăvi o vinovată
că fără tine duhul n-are spor,
nici drum spre cer. Mi-e inima curată
vreau în credinţă să trăiesc, să mor!
O, Fiului tău spune-i ca să vină
să-mi dăruie – că roabă-i sunt – iertare.
Ca Egiptencei dă-mi lumina-ţi lină
cum El lui Teofil Monahul, care
s-a învrednicit de dreapta-ţi îndurare,
deşi Satanei s-a vândut odată…
Fereşte-mă de rău viaţa toată,
tu, ce-ai născut spre slava tuturor
Preasfântul Trup, Fecioară luminată;
vreau în credinţă să trăiesc, să mor!
Femeie sunt, bătrână şi puţină,
nimic nu ştiu, nu pot citi scrisoare.
da‘-n mănăstirea de icoane plină,
văd şi un rai cu harfe şi vioare
şi-un iad cu osândiţi puşi la frigare.
Mă tem de iad, iar raiul mă desfată;
doar miluirea lui să-mi fie dată
că celor păcătoşi li-i ajutor
când cred şi se smeresc viaţa toată.
Vreau în credinţă să trăiesc, să mor!
Vlăstarul tău, Fecioară Preacurată,
Isus cel veşnic, Domn pre lumea toată
Luând asupra-şi soarta nouă dată,
La noi veni din cer, mântuitor.
Osânda morţii datu-i-au răsplată,
Noi îl cinstim cu inima curată.
Vreau în credinţă să trăiesc, să mor!
