Stăpână peste ceruri, pre pământ regină,

crăiasă peste-a iadului vâltoare,

primeşte pe sărmana ta creştină

în ceata drepţilor, deşi sub soare

nici cât un fir de praf n-am căutare.

Doar mila ta, Fecioară Preacurată

mai poate izbăvi o vinovată

că fără tine duhul n-are spor,

nici drum spre cer. Mi-e inima curată

vreau în credinţă să trăiesc, să mor!

O, Fiului tău spune-i ca să vină

să-mi dăruie – că roabă-i sunt – iertare.

Ca Egiptencei dă-mi lumina-ţi lină

cum El lui Teofil Monahul, care

s-a învrednicit de dreapta-ţi îndurare,

deşi Satanei s-a vândut odată…

Fereşte-mă de rău viaţa toată,

tu, ce-ai născut spre slava tuturor

Preasfântul Trup, Fecioară luminată;

vreau în credinţă să trăiesc, să mor!

Femeie sunt, bătrână şi puţină,

nimic nu ştiu, nu pot citi scrisoare.

da‘-n mănăstirea de icoane plină,

văd şi un rai cu harfe şi vioare

şi-un iad cu osândiţi puşi la frigare.

Mă tem de iad, iar raiul mă desfată;

doar miluirea lui să-mi fie dată

că celor păcătoşi li-i ajutor

când cred şi se smeresc viaţa toată.

Vreau în credinţă să trăiesc, să mor!

Vlăstarul tău, Fecioară Preacurată,

Isus cel veşnic, Domn pre lumea toată

Luând asupra-şi soarta nouă dată,

La noi veni din cer, mântuitor.

Osânda morţii datu-i-au răsplată,

Noi îl cinstim cu inima curată.

Vreau în credinţă să trăiesc, să mor!