Introducere, 1, 2, 3, 4, 5

„Omul şi faptele sale sunt două lucruri diferite. În vreme ce o faptă bună solicită aprobarea, iar una rea dezaprobarea, făptuitorul acesteia, fie ea bună ori rea, merită întotdeauna respect ori milă, în funcţie de situaţie. «Urăşte păcatul, iar nu păcătosul» este un percept care, deşi este destul de uşor de înţeles, este rareori pus în practică şi acesta este motivul pentru care otrava urii se împrăştie în lume”. De câte ori nu am ridicat noi înşine piatra, crezând că astfel îi facem dreptate lui Dumnezeu, când, de fapt, nu făceam altceva decât să ne autoîndreptăţim în credinţa noastră căldicică, incapabilă să vadă dincolo de suferinţă şi de păcat, aflată în cautarea unor forme comode de interacţiune cu aproapele şi cu Cristos? De câte ori nu ne-am crezut mai buni decât alţii, neînţelegând că, de fapt, spunând sau gândind: „Eu nu aş face niciodată aşa ceva” n-am făcut decât să ne osândim micimii noastre sufleteşti şi lipsei de curaj de înfrunta propria capacitate (inepuizabilă) de a păcătui?