Prea rar am conştientizat faptul că toată aventura numită viaţă, pe care am trăit-o până la acest moment, a fost înţesată cu aproapele. El, aproapele meu, venit din lumea lui în a mea, uneori poate fără să-şi dorească, alteori căutând înadins, mi-a populat, influenţat şi luminat drumul. Nu am parcurs deşertul decât în anumite momente şi spaţial doar în interiorul meu, dar am trăit binecuvântarea sau nefericirea aproapelui în fiecare zi; fie că a fost vorba de el cel care m-a ridicat sau a încercat să mă îngroape, el aproapele meu a fost zi de zi lângă mine. Ca o substanţă de contrast uneori sau alteori ca un incinerator, am parcurs cu el şi el cu mine, cele mai diverse momente, cele mai profunde experienţe, cele mai adânci prăpăstii. A fost aici lângă mine, paradoxal şi în momentele în care eu îmi eram străin, a fost glasul lui Dumnezeu sau glasul răului, dar permanent prezent, permanent dispus să-mi dovedească, cu sau fără voie, ce înseamnă să fii viu, ce înseamnă să suferi sau să fii alinat, ce înseamnă să fii om.

În viaţa spirituală, am fost ucenici ai Cinei, alteori companioni pe drumul atât de des întâlnit al Emaus-ului, eu şi aproapele meu, căruia în anumite momente reuşesc să-i fiu recunoscător, iar în altele să-l alung din minte; lui mă adresez acum. Chipuri diverse, atitudini diferite, trăiri opuse sau complementare, eu şi aproapele trăim, ne mişcăm şi suntem, călători, rătăcitori spre acelaşi ţel recunoscut şi asumat sau nu.

Aproapele meu, oricare ai fi tu şi orice ai fi facut, îţi mulţumesc astăzi, pentru că ai fost, eşti şi vei fi cu mine, îţi mulţumesc pentru ca mă abandonezi pe cruce sau eşti bunul samaritean, pentru că mă critici şi conteşti, pentru că mă susţii şi-mi preiei o parte din probleme, pentru că mă condamni şi mă achiţi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tine aproapele meu, pentru că îmi vorbeşte şi prin tine, pentru ca nu sunt singur chiar de mă simt uneori aşa, pentru că mântuirea mea depinde de cum mă voi fi comportat şi faţă de tine.

Anunțuri