Introducere, 1, 2, 3, 4

Unele sentinţe ale lui Gandhi pot părea dure şi pot crea revoltă în rândul celor care se consideră pe sine creştini activi în viaţa cetăţii din care fac parte. Însă, oare nu cumva un gând ca acesta care urmează e dureros de real şi de corect, dacă îl privim prin prisma învăţăturii lui Cristos şi nu prin lentila chioară a propriilor noastre opinii şi dorinţe de afirmare personală? „Consider creştinismul occidental, în latura sa practică, o negare a creştinismului lui Cristos. Nu mi-l pot închipui pe Isus, dacă ar fi acum printre noi în chip fizic, girând organizaţiile noastre creştine moderne, cultul nostru public ori funcţiile noastre publice. Dacă astăzi creştinii şi-ar lua drept reper Predica de pe Munte, care nu a fost destinată doar paşnicilor ucenici, ci unei lumi aflate în suferinţă, ei s-ar afla pe calea cea bună… şi n-ar mai avea nevoie să se îngrijească de organizaţii, forme de cult şi funcţii. Conlucrarea cu puterea lui Dumnezeu şi neconlucrarea cu forţele răului sunt cele două lucruri de care avem nevoie pentru o viaţă bună şi curată, fie ea hindusă, musulmană ori creştină”. Celor care se simt bine (ba chiar se luptă cu îndârjire şi-şi fac un titlu de glorie din obţinerea unui loc în astfel de organizaţii) în postura de protagonişti ai adunărilor noastre parohiale, ai diferitelor asociaţii, „comitete şi comiţii” mai mult sau mai puţin evlavioase, cred că li se adresează această întrebare a lui Gandhi, iar una din nuanţele ei ar putea fi: „De ce mă aflu aici, de ce îmi doresc funcţia X şi răspunderea Y? Pentru Cristos sau pentru mine? E asta slujire umilă ori slavă deşartă?”

Anunțuri