Am citit recent Autobiografia lui Mahatma Gandhi (subintitulată, cu smerenie, „Povestea experimentelor mele cu Adevărul”). Până la această lectură, ştiam şi eu cam tot ce ştie orice creştin despre Gandhi, adică mai nimic: hindus devotat religiei sale, căruia India îi datorează independenţa, nominalizat de 5 ori la Premiul Nobel pentru pace (fără a-l obţine vreodată), ucis într-un atentat în 1948. Dar persoana acestui mare om al istoriei nu reprezenta pentru mine mai mult decât exotismul intangibil al unei lumi îndepărtate, ale cărei tradiţii şi valori pot părea adesea inaccesibile unui occidental.

Paradoxal, am ieşit din această lectură (care ar putea fi catalogată de unii drept curată sminteală păgână) mult îmbogăţită spiritual şi întărită în credinţa mea creştină. Cum poate un hindus să-l predice pe Cristos? Cum poate un nebotezat să vorbească atât de pertinent despre valorile creştinismului? Deşi unora dintre noi li se poate părea de neconceput, îndrăznesc să-mi asum riscul de a merge mai departe de atât cu întrebările: nu cumva există mulţi necreştini în literă care sunt mult mai creştini în spirit decât noi, care adesea suntem ai lui Cristos doar cu numele, nu şi cu gândul şi cu fapta (şi aici îmi vine în minte şi exemplul Simonei Weil, evreică îndrăgostită de Cristos, chiar dacă nu a făcut niciodată pasul decisiv al botezului)? Un posibil răspuns la această întrebare este dat de misionarul creştin E. Stanley Jones, care l-a cunoscut îndeaproape pe Gandhi, considerându-l „un hindus profund creştin, mai creştin decât majoritatea creştinilor”.

Doresc să vă împărtăşesc şi vouă acest paradox, care invită la o meditaţie serioasă asupra felului în care ştim să fim creştini. Începând de astăzi, timp de 14 zile, vă propun o serie de meditaţii pe marginea unor gânduri ale lui Gandhi, meditaţii care consider că în acest timp de purificare în aşteptarea Întrupării pot constitui tot atâtea prilejuri de a ne analiza credinţa în lumina Adevărului, şi nu a falselor noastre percepţii despre el, despre Dumnezeu şi despre noi înşine. Prima meditaţie, aici.

NB: Aceste meditaţii sunt un semn de mulţumire pentru un prieten drag, care, creştin devotat şi mare admirator al lui Gandhi şi a învăţăturii sale despre nonviolenţă, mi-a deschis (pentru a câta oară?) mintea şi inima, invitând-mă, cu eleganţă şi delicateţe, să-mi depăşesc aroganţa evlavioasă şi să descopăr că, după cum spunea Mahatma, „Dumnezeu nu are nicio religie”.