Introducere

„Îmi place Isus Cristos. Nu îmi plac creştinii, pentru că sunt atât de diferiţi de Cristos”: iată poate cel mai citat gând al lui Gandhi referitor la creştinism. Această afirmaţie cuprinde reminiscenţe ale amintirilor sale din copilărie, în care creştinii batjocoreau în public credinţa hindusă, iar creştinismul era considerat, cu superioritate, religia albilor. Acest gând e o invitaţie la o meditaţie asupra modului în care noi, care ne declarăm creştini, ştim să-l reflectăm în vieţile noastre pe Învăţătorul nostru, iubirea lui, toleranţa lui, compasiunea lui. Ori de câte ori ne reflectăm pe noi înşine în locul lui, cu orgoliile, prejudecăţile şi îngustimea minţii şi inimii noastre, nu suntem ucenicii lui, ci prizonieri ai măştilor şi paradigmelor noastre mentale, emoţionale, educaţionale, culturale. Cât de diferiţi suntem de Cristos?