1, 2, 3, 4

Să ne punem întrebarea: dacă ar trebui să exprim mai ales ce simt, ce doresc, de ce mi-e frică, ce-i cer lui Dumnezeu, ce aş vrea să-i cer, dacă ar trebui să-mi exprim în situaţia în faţa lui, în ce personaj, în ce figură, în ce scenă din Evanghelie m-aş pune? Aş putea să mă pun acolo unde Petru, pe lac, după ce a avut curajul să păşească pe apă, zice: „Doamne, nu pot!” M-aş putea aşeza între apostolii care, în faţa mulţimii care cere pâine, spun: „Doamne, unde să mergem, cum să facem?” Sau m-aş putea recunoaşte şi oglindi în oricare altă scenă din Evanghelie sau în cuvintele unui psalm care îmi exprimă cu adevărat starea sufletească.

E foarte important să verificăm şi să-i învăţăm şi pe alţii să găsească aceste puncte de plecare, fiindcă pe acest temei se poate lucra. De aici se pot dezvolta aptitudinile de rugăciune şi o atitudine autentică de dialog cu Dumnezeu, dialog ce nu porneşte de la realităţi induse în mod artificial, ci de la adevărul personal.      

(Carlo Maria Martini, „Itinerariu de rugăciune cu evanghelistul Luca”, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, 2001, 90 pag., 3.5 lei, comandă aici)

(va urma)