Citesc adesea meditaţii asupra Crucii şi recunosc că nu totdeauna mă bucur de roadele lor spirituale, în mare partereferindu-mă la cele care prezintă Crucea ca echivalent al fotoliului spiritual. Admit, nu sunt decât o fiinţă temătoare de durere şi parcă în momentele când o resimt aş face tot ce-mi stă în putinţă să fac rost de-un analgezic,  medicamentos sau spiritual, în funcţie de natura durerii. Nu pot face abstracţie de faptul că, referindu-mă la Cruce, gândul îmi zboară la acea unealtă de tortură, la acel supliciu îngrozitor, la o invenţie odioasă a semenului pentru a-şi chinui aproapele.

Paradoxal simt o atracţie faţă de crucifixe, acele cruciuliţe mai mici sau mai mari, total inofensive şi exprimând doar sentimente măreţe sau admirative prin calitatea execuţiei lor, sentimente care nu fac decât să amăgească realitatea simbolului Crucii. Astfel observ că adorarea Crucii nu totdeauna mă conduce şi la asumarea ei, dar asumarea ei va duce, în mod sigur, la adorarea ei. Da, Crucea luată zilnic, în fapt doar acea parte la capătul căruia mă aflu eu (pentru că spre a avea valenţe tămăduitoare, invariabil, în partea opusă se află El), crucea zilnică, după cum spuneam, imprimă în mine un fel de geamăt şi durere de care adesea vreau să fug.  De la sentimentul repulsiei, al ororii, să fac trecerea la sentimentul înălţător al eliberării şi mânturii, pare a fi prea greu uneori. Bucata mea de Cruce, mai grea sau mai uşoară, după cum e arşiţa zilei, cu sens asumat sau respinsă, această bucată de Cruce încerc să o transform într-o barcă.

Ce pot face cu lemnul acesta apăsător, dacă ceea ce mă înconjoară nu totdeauna simt a fi înălţător, ba chiar adesea simt deriva pe  marea neputintei şi  a fricii?

Dincolo de Cruce e Viaţa, aşa afirmă Scripturile, aşa cum sunt îndemnat să cred, pentru că Învierea vine invariabil în urma morţii pe Cruce, nu în urma altui fel de moarte, ci doar pe Crucea mea şi, mai important, niciodată Învierea nu vine din admirarea sau pietatea faţă de un crucifix, fie el executat de vreun geniu artistic.

Partea mea de Cruce luată separat de El şi fără Înviere nu mă interesează, nu-mi foloseşte şi, mai ales, nu o doresc. Îi prefer analgezicele, eschivările şi revolta.