Măsor cu ochi pătrunzător
Orice durere-mi iese în cale –
Mă-ntreb de cântăreşte cât a mea
Ori mai uşoară pare.

Mă-ntreb de e răbdată mai de mult
Ori tocmai a început –
De când o am pe a mea – nu ştiu –
A-mbătrânit de mult.

Mă-ntreb – acei loviţi în viaţă
De-ar fi să îndure a doua oară
Şi de-ar putea alege – ar mai încerca –
Ori poate ar vrea să moară –

Pe unii-i văd cum suferă îndelung
Şi-ntr-un târziu, un zâmbet au pe chip –
O imitaţie a Luminii
O pâlpâire de opaiţ sleit.-

Mă-ntreb când anii se adună
Milenii peste răni amare

Mai pot avea cumva puterea
Să le aducă alinare,

Ori ei străbat veacuri de nervi
Răscolind tainiţele firii
Să dea peste dureri mai mari –
Ce-ntrec durerile iubirii

Cei care suferă sunt mulţi
Şi pricini sunt o mie

Moarte e una şi o dată vine
Şi ochii-i bate în cuie.

Există durerea din dor – şi cea a nepăsării –
Durerea ce se cheamă “Disperare”
Există despărţirea de cei dragi –
Despărţirea de locuri natale

Eu nu-mi pot defini durerea –
Dar mă ajută darul
Sfredelitoarea mângâiere –
Să-mi pot răbda Calvarul.

Să văd ce fel de Cruci există
Şi-n ce fel se pot duce
Şi dacă seamănă vreuna
Cu propria mea Cruce.