Ai văzut cum cade un copac răpus de toporul celui care îl taie? I-ai văzut crengile aplecându-se? Ai văzut ce greu își lăsă așchiile îndepărtate de tulpină în bătaia toporului?

Sau ai văzut floarea care ieri te îmbăta de mirosul și frumusețea ei, iar un trecător îndrăgostit a luat-o pentru a o pune în vază, iar tu nu te-ai mai bucurat de parfumul ei?

Copacul suferea, toporul ajungea la inima tulpinei și, ajungând la inimă, copacul ceda, începea să se clatine și după multe lovituri ceda și cădea răpus. Crengile i se rupeau în cădere, iar pământul era martorul unui sacrificiu. Acel copac a încălzit o iarna întreagă o familie, în îndepărtata antarctică a inimii fiecărui om. Floarea, deși ruptă, a suferit ruperea, a fost dusă într-o casă, unde a bucurat pentru câteva zile chipul unor copii ce puteau admira floarea și puteau să-i simtă parfumul magic. De ce copacul și floarea sufereau și se dădeau pradă morţii?

Oare pentru a-i da o lecție omului? Ce lecție? O lecție de jertfă? Sau una de iubire? Poate sunt doar fenomene banale, care nu mai au nici o importanță în agitația noastră de toate zilele. Jwrtfa și iubirea… două surori pe care noi le vitregim, în loc să înțelegem că ele mereu însoțesc existența. Așa cum copacul care se lasă tăiat și suferă o face din iubirea pentru cei care se încălzesc, tot așa iubirea omului pentru om, macină, spulberă, desființează, purifică, iartă, se jertfește. Așa cum floarea se lasă rupă fără a se împotrivi, tot așa iubirea omului pentru om, se oferă fără a urî, fără a face calcule, fără a critica, fără a aștepta ceva. Oare există iubire pură? Există o atitudine care să însoțească și creioneze parametrii unei atitudini pe care să o putem numi iubire, iubire fără condiție?

Istoria culturii a încercat să găsească răspunsul. Din antichitate până azi, au fost trasate trei forme ale unei stări atat de confuze uneori și pe care oamenii au numit-o iubire. Mulți i-au zis eros, legătura trupului, dar aceasta este egoistă, și temporală, și foarte limitată. Urmărind cursul acestui nebănuit termen – iubire –, am descoperit philia, prietenia. Prietenia care a simțit bucuria prieteniei, dar și durerea trădării. Dar aceasta mult mai deschisă, încearcă să ne deschidă drumul și să ne dea ceva din prietenia autentică, agape. Acest ultim pas, nu este o încercare de definire a iubirii, ci este o stare a sufletului ce cuprinde iubirea. Philia este drumul ce duce la agape, este cărarea pe care învățăm că iubirea necondiționată este posibilă, dar acest sentiment este profund și foarte rar. A fi prieten, înseamnă a găsi calea pentru a te lăsa doborât asemenea unui copac, rupt asemenea unui flori pentru a fi sluji unei nevoi. Pe acest drum al prieteniei, învățăm că iubirea, în starea ei pură, agape, are puterea să lumineze întunericul sufletului prin jertfa continuă, să bucure existenţa prin parfumul perpetuu. Această iubire este pentru oameni, oamenii au cunoscut-o, iar Cristos a împlinit-o. El este a venit să ne învețe acestă jertfă continuă, fără a ne consuma. Isus spune: „Foc am venit să aduc pe pământ, și cât aș vrea ca el să se aprindă” (Lc 12,49). Acest foc este iubirea hrănită de jertfă continuă. Această iubire chinuie trupul, îl arde, dar sufletul se hrănește din acest foc, din această jertfă.

Care este stadiul iubirii noastre? Dacă am pășit spre philia și am gustat agape, această îmbucătură să nu fie spre trădare și fugă precum lui Iuda, ci să știm că focul interior al prieteniei ne-a deschis poarta pentru agape, iubire necondiționată care anihilează viața trupească și ne dă dulceața trăirii în duh. Jertfa ce însoțește această iubire este mereu o jertfă ancestrală, o jertfă de purificare a fiecăruia dintre noi. Bucuria trăirii acestei iubiri învățate de la Cristos, transformă lacrimile jertfei în bucuria oferirii. Începutul experimentării acestui adevăr poate produce lacrimi și regrete, dar mergând pe acest drum, totul se transformă, iar viața noastră se hrănește din alte dimensiuni, dimensiunea iubirii ce umple inima din însăși bucuria jertfei.

Nu-ţi fie teamă de jertfa de lacrimi din iubire, e doar o trecere spre bucuria oferirii de sine și trăirea autentică a iubirii. Fii copac ce se lasă doborât pentru a încălzi, floare care parfumează continuu, fii viață care trăiește din şi în jertfă și iubire.

Anunțuri