Două cuvinte îmi atrag atenţia în lecturile zilei: „nume” şi „viaţă”. În prima lectură, profetul Malahia vorbeşte despre cei care se tem de numele Domnului ca fiind aceia peste care „va răsări Soarele dreptăţii”, care „va aduce vindecarea” (Mal 4,2). În evanghelie, Isus îşi avertizează ucenicii, fără echivoc: „Veţi fi duşmăniţi de toţi din cauza numelui meu” (Lc 21,17). Dar imediat vine şi alinarea suferinţei, vindecarea: „Rămâneţi statornici şi veţi dobândi viaţa” (Lc 21,19). Numele lui Isus atrage duşmănia; dar prin suferinţa acestei duşmănii, vine vindecarea, care e viaţă. Însă e un alt fel de viaţă decât cel obişnuit, e viaţa supranaturală, viaţa în Cristos, pe care numai el poate să o dea. E viaţa adevărată, nu surogatele pe care ni le oferă perspectiva noastră mărginită şi prezumţioasă. Prin numele lui dobândim Viaţa, chiar dacă ne-o pierdem pe cea care credem noi că ne face să trăim.