Chiar şi cei mai statornici în rugăciune sunt încercaţi de dezolarea gândului că Dumnezeu nu îi aude. După ani de suferinţă, fără niciun semn din partea Domnului cum că speranţa noastră îşi va găsi împlinire, trăim încercări devastatoare ale credinţei. Răspunsul lui Cristos la această dilemă spirituală care ne poate duce în derivă este simplă, deosebit de limpede: el le spune ucenicilor că „trebuie să se roage mereu, fără să se descurajeze” (Lc 18,1). „Mereu” şi „descurajare” sunt aici antonime. Isus ne vorbeşte despre una din condiţiile rugăciunii autentice: perseverenţa. O avem? O cultivăm? O căutăm? O cerem şi pe ea în rugăciune?