Biserica sărbătoreşte astăzi un sfânt mai puţin cunoscut şi tocmai de aceea am ales să preiau pe www.ercis.ro, câteva cuvinte despre el: Sfântul Iosafat (Ioan Kuncewycz – 1580-1623) s-a născut în Ucraina din părinţi ortodocşi. Îmbrăţişând credinţa catolică, a intrat în rândul călugărilor bazilitani în anul 1604, la Vilna, în Biserica ruteană unită cu Roma. El fondează mănăstiri care sunt focare ale unirii dintre greci şi latini. Faima sa este extraordinară şi, în curând, el este numit arhiepiscop catolic de Polotsck. Ataşamentul său faţă de scaunul roman şi succesul iniţiativei pe care o întreprinde în acest sens, îi fac numeroşi duşmani. Aceştia l-au măcelărit la Vitebsck, în timpul unei vizite pastorale.

Evanghelia de azi redă rugăciunea sacerdotală a lui Isus: „Ca toţi să fie una” (In 17,21). Implorarea lui Cristos şi mărturia vieţii sfântului sărbătorit astăzi cred că ar trebui să fie îndemn ca rugăciunea pentru unitatea creştinilor să facă parte, în mod constant, din meditaţia noastră a tuturor.

Anunțuri