În lectura întâi de azi, sirianul (păgân) Naaman este vindecat de lepră de profetul Elizeu şi îl roagă pe acesta: „Primeşte, te rog, un dar din partea slujitorului tău” (2Rg 5,15). Iar evanghelia ne prezintă întrebarea retorică a lui Cristos, la vindecarea de către el a celor zece leproşi: „Nu s-a întors niciunul să dea mărire lui Dumnezeu afară de acest străin?” (Lc 17,18) Două învăţături în pericopele de faţă. Prima este aceea că mântuirea nu este restrictivă: nu există anumiţi aleşi, nevoitori, drept-măritori şi auto-îndreptăţitori, ci Domnul poate alege pe cine doreşte pentru a-l vindeca de păcat şi de necredinţă. A doua este aceea a rugăciunii de mulţumire ca dar, ca ofrandă. Părintele meu obişnuieşte să spună că ne rugăm cu adevărat abia atunci când învăţăm să mulţumim Domnului pentru toate şi pentru orice. Adică, în loc să-l asurzim pe Domnul cu cererile noastre de a primi daruri (cele mai multe din ele nefolositoare mântuirii), să-l asaltăm noi pe el cu darul mulţumirii. Căci dacă suntem sinceri cu noi înşine şi mai cu seamă cu El, în examenul nu conştiinţă de la sfârşitul fiecărei zile, vom avea mai multe motive de mulţumire decât regrete faţă de nestatorniciile noastre.