Biserica Catolică îl sărbătoreşte azi pe Sărăcuţul Francisc de Assisi, sfântul care i-a dat sărăciei titlul de „sfântă soră” şi care, aşa cum îndeamnă evanghelia de azi, luat asupra sa „jugul” lui Isus (cf. Mt 11,29). Şi dacă ar trebui să asociez mental conceptul de sărăcie (atât exterioară cât şi interioară) unei imagini anume, atunci singura care mi s-ar părea potrivită ar fi Letto di San Francesco.

În februarie 2008 am păşit pe urmele lui Francisc la Verna, acolo unde în sărbătoarea Sfintei Cruci a anului 1224, Domnul l-a învrednicit pe franciscanul pe atunci în vârstă de 43 de ani de darul stigmatelor.

Şi străbâtând acel convent vechi de secole şi încărcat de istorie franciscană, am intrat şi pe faimosul Coriddoio delle Stimate, un culoar ce traversează mănăstirea. Pe o latură a culoarului mai multe uşi care dau către diverse încăperi şi capele minuscule, zidite în stânca dură a muntelui. Şi, la un moment dat, plăcuţa de pe perete ne avertizează că dincolo de uşă vom vedea patul sfântului (iar popasul pelerinului în acest loc preţ de un Tatăl Nostru şi un Bucură-te, Marie este înzestrat cu darul indulgenţei).

Ne închipuim, desigur, o chilie sărăcăcioasă, de dimensiuni infime, lipsită de orice fel de confort elementar. Dar dincolo de uşă nu e e nici măcar o încăpere, e o ieşire care dă într-o chilie săpătă în stânca muntelui. Chilia lui Francis e o peşteră inundată, iar din mijlocul apei iese la iveală patul, cioplit şi el în piatră. Nimic în afara aceste imagini nu mi-a tulburat vreodată mai mult inima atunci când vine vorba de sărăcie.

Sărăcuţule Francisc, roagă-te pentru noi!

NB: Mai multe imagini de la Verna, pe site-ul oficial al sanctuarului aici.

PS: Şi un bonus pentru anti-ecumenişti: pictura Bisericii Drăgănescu, executată de pr. Arsenie Boca, care îl înfăţişează pe Francisc în cer, alături de mai mulţi sfinţi ai Bisericii Răsăritului.

Anunțuri