„Toată lumea se minuna de tot ce făcea Isus” (Lc 9,43): iată un verset care conţine o imensă bogăţie semiotică. El surprinde antitetic dihotomia lume-Isus, dar şi reacţia vizavi de faptele Mântuitorului. Şi din el ia naştere următoarea întrebare: antiteza prezentată e una perpetuă, dar la fel stau lucrurile şi cu „minunarea” noastră înaintea celor înfăptuite de Domnul? Adică vedem, simţim percepem prezenţa lui în viaţa noastră asemenea oamenilor înaintea căror el a stat, în chip fizic, cu 2000 de ani în urmă? Cunoaştem cele pe care el le face zilnic pentru noi azi, în secolul vitezei (şi al tuturor nebuniilor? Şi dacă da, ne minunăm de acestea?