În profeţia de azi a Domnului văd o prefigurare a unui viitor perpetuu în ceea ce priveşte percepţia lumii asupra Dumnezeului făcut om: „Fiul Omului va avea mult de suferit; el va fi respins” (Lc 9,22). Nu e un viitor proxim, aici Domnul nu se referă la realitatea imediată a Ierusalimului de sec. I; acest verset este o autentificare a suferinţei viitoare la care Cristos va fi supus la nesfârşit de cărturarii, fariseii şi torţionarii tuturor timpurilor. Sau, cum bine spunea Pascal, „Cristos este în agonie până la sfârşitul veacurilor”. Un adevăr cutremurător…