A fi ucenic înseamnă, în chip profund a-ţi asuma umilinţa propriei condiţii limitate. A trăi cu bucurie (şi nu strângând din dinţi) realitatea enunţată azi de Cristos: „Ucenicul nu este mai presus de maestrul său” (Lc 6,40). Şi care aplicată, în mic, la nivelul relaţional dintre noi şi preot, ar trebui să reducă la tăcere ispitele conjuncturale de tipul: „Nu mă spovedesc preotului acesta, mai păcătos ca mine”. Iar aplicată, în mare, legăturii noastre cu Dumnezeu ne poate ajuta să încetăm a mai fi neiertători acolo unde Isus a iertat, a nu eticheta acolo unde El nu o face, a nu judeca acolo unde El mângâie. E o umilinţă necesară, stringentă.

Anunțuri